4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu: Meciul cu Ploiești e ca oricare altul pentru mine

Pascu: Meciul cu Ploiești e ca oricare altul pentru mine

Voleibaliştii de la Tricolorul LMV Ploieşti şi SCM-U Craiova se întâlnesc sâmbătă într-un meci oficial, după ce în presezon s-au înfruntat în trei amicale
Voleibaliştii de la Tricolorul LMV Ploieşti şi SCM-U Craiova se întâlnesc sâmbătă într-un meci oficial, după ce în presezon s-au înfruntat în trei amicale

Etapa a doua din Divizia A1 de volei masculin programează primul derbi pentru voleibaliștii de la SCM-U Craiova. Vicecampionii României vor evolua sâmbătă, de la ora 18.00 (meci netelevizat), pe terenul formației Tricolorul LMV Ploiești. Din dorința declarată de a cuceri toate trofeele interne puse în joc, echipa prahoveană a transferat cam tot ce era mai bun în țară, inclusiv doi dintre jucătorii de națională de la SCM-U Craiova, căpitanul Laurențiu Lică și Cristi Bartha. Numai că, în runda inaugurală din noul sezon, echipa din Ploiești a înregistrat o înfrângere pe terenul formației Steaua București, cu scorul de 3-0. Craiovenii au debutat cu dreptul în campionat, impunându-se, tot cu 3-0, în fața unei nou-promovate, CSS 2 Baia Mare.
În presezon, Ploiești și Craiova s-au întâlnit în trei partide de verificare, și de fiecare dată s-a impus formația antrenată de Sergiu Stancu.
Antrenorul oltenilor, Dan Pascu, crede că meciurile amicale nu sunt elocvente și că altceva va fi acum, când se joacă pe puncte. „În nici un caz nu sunt apăsătoare pentru noi înfrângerile cu ei din amicale. Sunt chestii total diferite. Atunci, și eu, și antrenorul de la Ploiești am rulat lotul, încercând să găsim formula cea mai bună. După părerea mea, rezultatele din pregătire nu sunt elocvente pentru un meci de campionat. Mergem la Ploiești să jucăm cât mai bine, nu să câștigăm. Pentru mine, este un meci ca oricare altul. Deși ei au o echipă valoroasă, nu ne sperie. Mă aștept la un meci greu, încins, pentru că cei de la Tricolorul vin după o înfrângere și sunt la prima partidă oficială în fața propriilor suporteri, care au așteptări mari“, a spus tehnicianul vicecampioanei, care nu s-a arătat deloc surprins de eșecul ploieștenilor pe terenul echipei Steaua București.

Portoricanul Sanchez Velez Sequiel a ajuns la echipă

După aproape o lună de când a plecat în țara natală, Puerto Rico, pentru a participa la un meci al naționalei, al cărei căpitan este, jucătorul Sanchez Velez Sequiel s-a alăturat zilele trecute lotului SCM-U Craiova și va face vineri deplasarea la Ploiești. „El a fost cu noi în perioada de pregătire, apoi a plecat la lotul național al celor din Puerto Rico. Între timp, din cauza uraganului Maria, nu au mai jucat meciul. A întârziat să ajungă înapoi tocmai din cauza problemelor din țara sa, cu inundațiile, că nu a avut avion mai devreme. Este un pic în urmă cu pregătirea, pentru că nu a avut posibilitatea să se antreneze, la ce potop au avut acolo“, a completat Pascu.
După prima etapă disputată în Divizia A1 masculină, SCM-U Craiova ocupă locul patru, la egalitate de puncte cu echipele de pe podium, U Cluj, Steaua și Municipal Zalău, diferența făcându-se la setaveraj. În schimb, Tricolorul Ploiești, ocupă penultimul loc.

Voleibalistele craiovene, la primul meci acasă

Iubitorii voleiului din Craiova pot vedea sâmbătă la lucru noua echipă de volei feminin de la SCM-U, care anul acesta evoluează în liga secundă, Divizia A2.
Oltencele vor juca, de la ora 11.00, cu ACS Transilvania Brașov, în cadrul etapei a doua. În runda inaugurală, disputată sâmbăta trecută, oltencele au fost învinse la Timișoara, cu scorul de 3-0 (25-7, 25-8, 25-9). Lotul echipei SCM-U Craiova cuprinde jucătoare tinere, majoritatea craiovence, iar antrenor este Lucian Zlotea. Echipa este alcătuită din jucătoarele: Claudia Nicoliță (născută în 1998), Elena Alexandra Dorobanțu (1998), Codruța Maria Radu (1999), Andra Valentina Pârvulescu (2000), Andreea Matei (1992), Alexandra Maria Purcea (1994), Anca Andreescu (1996), Theodora Antonia Lupu-Bangă (1997), Marina Bianca Firan (1995), Alina Nicoleta Ghițulescu (1995) și Andreea Georgiana Ghițulescu (1994).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS