4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportOlt: Două sportive din Slatina, locul IV la fit-kid

Olt: Două sportive din Slatina, locul IV la fit-kid


Patru sportive din Slatina au participat, în weekendul trecut, la Campionatul eropean fit-kid desfășurat în Irlanda, reprezentând România, două dintre ele urcând pe locul IV al competiției care îmbină tehnici din gimnastica sportivă, gimnastica aerobică, gimnastica ritmică și acrobație.

Cele patru eleve din Slatina – Iulia Grigore, Sandra Predescu, Ancuța Gheocanu și Anastasia Tabacu – pregătite de profesoara Viorica Sandu, au câștigat repede simpatia publicului, la finalul concursului Iulia Grigore și Sandra Predescu ocupând locul IV la individual.
Campionatul european este la a 15-a ediție, iar competițiile de fit-kid au fost aduse de prof. Viorica Sandu și la Slatina, în urmă cu ani buni, municipiul reședință de județ găzduind an de an o competiție internațională.
Deși rezultatele fetelor sunt uimitoare, condițiile în care s-au obținut nu excelează. Până anul acesta, când sediul Palatului Copiilor, în cadrul căruia ființează clasa de gimnastică sportivă, s-a mutat într-o clădire ridicată de la temelie, antrenamentele aveau loc într-o sală sărăcăcioasă, mică și lipsită de vestiare. Pentru a putea participa la competiția din Irlanda, fetele au fost nevoite să solicite sprijinul financiar Primăriei Slatina, care l-a și oferit. Opțiunea pentru fit-kid a profesoarei Viorica Sandu s-a făcut, de altfel, și din imposibilitatea de a pregăti elevii pentru gimnastică sportivă de nivel înalt, aparatura lipsind din sala de la Slatina. Visul antrenoarei (care le pregătește pe fete și tehnic, dar și coregrafic) este de a înființa la Slatina un centru regional de gimnastică. „Îmi spun că ăsta trebuie să fie drumul şi că până la urmă voi reuşi să văd realizat acel centru de gimnastică. Nici Oltul şi nici Doljul nu au un centru regional de gimnastică, iar înfiinţarea unui astfel de proiect ar fi o şansă extraordinară pentru sportul din aceste zone. Vreau să fac ceva pentru gimnastică, pentru oraşul ăsta, pentru copiii ăştia atât de talentaţi“, spunea antrenoarea într-o discuție purtată în cursul acestui an, când deja Iulia Grigore era calificată la patru competiții internaționale, însă se punea sub semnul întrebării participarea, din cauza problemelor de ordin financiar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS