6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportEtapă fastă pentru „elitele“ Craiovei

Etapă fastă pentru „elitele“ Craiovei

Runda a 5-a de la Liga Elitelor la fotbal a fost benefică pentru cele două reprezentante ale Băniei. Astfel, la Under 19, Academia „Gică Popescu“ s-a impus categoric sâmbătă, scor 3-0 (2-0), la „Hanul Doctorului“, în fața formației SCM Râmnicu Vâlcea. Golurile „școlarilor“ au fost marcate de Preda, Toboș (penalti) și Zanfir.
Antrenorul Gică Barbu a început meciul cu următorii jucători: Udrea – Nițu, Păduraru, Ștefan, Năzdrăvanu – Cazan, Enache, Zanfir, Butoi – Preda, Toboș. Pe parcurs i-a mai introdus pe: Lambu, Pîrvuleasa, Manda, Isuf și Bujor.
„A fost cel mai bun joc al nostru de pe teren propriu și trebuia să apară și rezultatul pozitiv. După o serie de meciuri din deplasare pe care le-am pierdut numai în urma unor penaltiuri, trebuia să mai și câștigăm și astfel am urcat și noi pe locul șase. Am avut un weekend perfect, pentru că am câștigat și la juniorii B, suntem pe primul loc la Campionatul Național, dar și la C, unde am învins cu 4-0 pe CJS și luat o opțiune importantă la primele două locuri“, a declarat managerul Academiei „Gică Popescu“, Paul Răducan, pentru GdS.
Trupa lui Gică Barbu schimbă „frontul”, urmând să întâlnească mâine, de la ora 12.00, pe teren propriu, pe Universitatea Craiova U19, în faza întâi a Cupei României.
„Pentru noi este un meci pregătitor pentru cel cu Centrul Național Mureș, de la Liga Elitelor, de la finalul săptămânii. Vrem să ne calificăm în faza a doua, dar primordial este să fim mulțumiți de evoluția jucătorilor, atât individual, cât și colectiv“, a subliniat managerul Paul Răducan.

Și alb-albaștrii au învins vâlcenii

Tot sâmbătă, juniorii sub 17 ani ai Universității Craiova au trecut la pas, cu 2-0, de formația similară a SCM Râmnicu Vâlcea. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Sârbu și Boștină.
Antrenorul Dragoș Bon a mizat pe următoarea formulă: A. Manea – Ionescu, C. Manea, Rezeanu, Sîrbu – Cojocaru, Simon, Pătulea, Moldovan – Boștină, Baiaram. Au mai intrat: T. Negrea, Cristea, Dobre și Guță.
„A fost un meci controlat în totalitate și victoria a venit firesc. Mă bucur pentru rezultat în special pentru că am avut numeroase absențe în lot, însă cei care au intrat s-au ridicat la nivelul așteptărilor“, a declarat Dragoș Bon, pentru GdS.
Universitatea Craiova U17 va juca și ea în Cupa României, în prima fază a competiției urmând să se deplaseze la CSS Slatina, întâlnirea fiind programată mâine, de la ora 14.00.
„Mergem să câștigăm la Slatina. Ne interesează Cupa României și vom aborda meciul cu seriozitate”, a punctat Dragoș Bon.

.

Liga Elitelor, etapa a 5-a
Under 19: Centrul Național Mureș – ACS Poli Timișoara 2-0, Academia „Gică Popescu“ – SCM Râmnicu Vâlcea 3-0, Ardealul Cluj – CFR Cluj 4-0, Csikszereda Miercurea Ciuc – Școlar Reșița 5-0, CSS Baia Mare – AFC Hermannstadt 2-1.

Clasament: 1. Ardealul Cluj 13 puncte (golaveraj 12-1), 2. ACS Poli Timișoara 10 (6-5), 3. SCM Râmnicu Vâlcea 9 (6-5), 4. CSS Baia Mare 8 (9-7), 5. Csikszereda Miercurea Ciuc 6 (14-11), 6. Academia „Gică Popescu“ 6 (6-6), 7. Centrul Național Mureș 6 (7-8), 8. CFR Cluj 6 (5-7), 9. Hermannstadt 4 (4-10), 10. Școlar Reșița 4 (4-13).
Etapa viitoare: sâmbătă – ora 12.00: SCM Râmnicu Vâlcea – Școlar Reșița, ACS Poli Timișoara – Ardealul Cluj, Academia „Gică Popescu“ – Centrul Național Mureș; duminică – ora 12.00: Hermannstadt – Csikszereda Miercurea Ciuc, CFR Cluj – CSS Baia Mare.

.

Under 17: Centrul Național Mureș – ACS Poli Timișoara 1-0, Universitatea Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea 2-0, Ardealul Cluj – UTA Arad 1-0, Viitorul „Mihai Georgescu“ – Star Sport 3-1, ASA Târgu Mureș – CSS Drobeta Turnu Severin 1-1.

Clasament: 1. Ardealul Cluj 12 (14-5), 2. Viitorul „Mihai Georgescu“ 12 (13-8), 3. Universitatea Craiova 11 (15-7), 4. UTA Arad 10 (15-4), 5. Centrul Național Mureș 10 (14-7), 6. ASA Târgu Mureș 5 (8-11), 7. ACS Poli Timișoara 4 (6-11), 8. Star Sport 4 (4-10), 9. SCM Râmnicu Vâlcea 1 (2-11), 10. CSS Drobeta Turnu Severin 1 (5-22).

Etapa viitoare: sâmbătă – ora 12.00: Universitatea Craiova – Centrul Național Mureș, ora 14.00: SCM Râmnicu Vâlcea – CSS Drobeta Turnu, Star Sport – ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara – Ardealul Cluj; duminică – 14.00: UTA Arad – Viitorul „Mihai Georgescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS