In martie 1864, pe harta Doljului aparea o noua localitate numita Perisor. Situata in Câmpia Desnatui, pe ambele maluri ale pârâului Perisor, la doar 38 de kilometri sud-vest de municipiul Craiova, pe Drumul European E 79 (Craiova – Calafat), comuna facea parte din plasele Câmpu, Dumbrava, Dumbrava de Jos, Giubega, Plenita, Segarcea si raionul Bailesti. Conform ultimei impartiri administrative, in prezent comuna este compusa din satele Perisor si Maracine.
Trecut…
Prima data, despre existenta acestei comune s-a mentionat intr-un document din 14 aprilie 1588-1589, in care apare ca martor Raico din Perisor, apoi despre existenta ei se vorbeste in catagrafiile din anii 1828, 1831, 1844 si in hartile ruse din 1835. Din cele spuse de batrânii comunei, mosia Perisorului apare in stapânirea Manastirii Cosuna, in doua documente din 13 iulie 1595 si 22 noiembrie 1596. Alaturi de alte doua sate, Perisorul „si cu tot hotarul si cu rumânii si cu ielestii“ era inchinat Manastirii Cosuna de domnitorul Stefan, pe 16 februarie 1592, stapânire intarita la 10 noiembrie, anul urmator, de catre Mihai Viteazul, care respingea pretentiile lui Danciu, fost mare logofat. Totodata, din acelasi document reiese faptul ca, anterior, satul apartinuse lui Matei din Caracal, a carui fiica, Marga, vindea jumatate lui Stepan, fost mare clucer, cealalta jumatate fiind detinuta de nepotii lui Matei, Danciu si Radu. Aceeasi stapânire este reconfirmata de Mihai Viteazul la 10 iunie 1594.
… si prezent
Aceste lucruri sunt relatate si azi de primarul comunei, Mariana Chipirlin, care povesteste pe indelete cum, de la 817 locuitori, câti avea comuna in anul 1892, in prezent a ajuns la aproape 1.890 de locuitori. „Chiar daca populatia a crescut, ca numar, ea este imbatrânita. Natalitatea este in scadere. Si, spre surprinderea noastra, anul acesta am avut doar o singura nastere si aproximativ 60 de inmormântari. Asta e, copii s-au retras pe la oras, iar la sat au ramas doar batrânii“, a spus primarita comunei Perisor, Mariana Chipirlin. Potrivit acesteia, faptul ca oamenii sunt in mare parte batrâni nu ii impiedica sa-si duca indeletnicirile mai departe – ocupatia de baza a satenilor fiind agricultura.
