11.8 C
Craiova
duminică, 16 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalCE recomandă APIA să-şi suplimenteze personalul

CE recomandă APIA să-şi suplimenteze personalul

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) trebuie să-şi suplimenteze personalul şi să-şi extindă spaţiile de lucru, acestea fiind recomandări ale misiunii Comisiei Europene, în urma evaluării din această săptămână, a declarat ieri directorul general al APIA.

O misiune de audit a Comisiei Europene a evaluat, în perioada 2-6 iulie, sucursalele APIA, iar rezultatele vor conta pentru acreditarea permanentă a agenţiei, în luna septembrie.

„Experţii europeni au apreciat progresul înregistrat faţă de anul trecut. Totuşi, au fost formulate anumite recomandări, printre care suplimentarea personalului. Aceasta a fost, de fapt, şi solicitarea noastră, pentru că am spus că mai avem nevoie de 1.500-2.000 de angajaţi“, a declarat directorul general al APIA, Nicolae Sterghiu.

Potrivit lui Sterghiu, experţii europeni au apreciat că spaţiile de lucru sunt prea mici în raport cu numărul de angajaţi.

„Trebuie să rezolvăm şi problema spaţiilor, insuficiente în raport cu angajaţii. Altă recomandare a fost pentru sistemul IT, adică să realizăm încă o bază de date, de rezervă“, a menţionat Sterghiu.

În perioada 18 iunie-22 iunie, APIA a mai primit o misiune de audit CE, care a evaluat Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS).

Comisia a introdus pentru România şi Bulgaria, înainte de aderare, reguli specifice pentru a contracara riscul ca IACS să nu funcţioneze adecvat la momentul aderării. Mecanismul acordă timp celor două ţări pentru remedierea situaţiei, iar Comisia va menţine o monitorizare strictă a situaţiei în 2007. În cazul persistenţei problemelor de gestionare a fondurilor UE, Comisia va decide la sfârşitul anului 2007 dacă va retrage provizoriu 25 la sută din plăţile acoperite prin IACS.

Prin controalele anuale ulterioare, Comisia hotărăşte dacă menţine această reducere financiară.

România primeşte fonduri europene de 440 de milioane de euro pentru acordarea plăţilor directe la hectar în 2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS