Ultraşii Ştiinţei consideră că perioada de reacomodare cu prima scenă a luat sfârşit, iar din acest sezon îşi obligă favoriţii să lupte pentru supremaţie în fotbalul românesc.
Fericire pe teren, fericire în tribune. Atmosfera de sărbătoare de la meciul cu Farul ne-a adus aminte de momentele frumoase când Oblemenco şi compania nu aveau ce „discuta“ cu adversarii, singura necunoscută fiind diferenţa de scor pe care Universitatea o administra rivalelor. Chiar dacă încercăm să păstrăm proporţia între acele vremuri de glorie şi prezent, putem spune că publicul craiovean a retrăit sâmbătă seară acel sentiment sublim de invincibilitate, atât la capitolul fotbal, cât şi în ce priveşte atmosfera din tribune.
Nostalgici incurabili, ultraşii olteni au afişat imediat după primul fluier al „centralului“ mai multe „japoneze“, dar pe patru dintre ele erau trecuţi anii în care Universitatea a fost campioana României, însoţite de deviza celei mai vechi facţiuni din Peluza Sud, Blue Lions, „Născuţi învingători“. Prin această coregrafie, fanii olteni au dorit să le reamintească jucătorilor că lupta trebuie să continue şi că vitrina clubului trebuie să găzduiască foarte curând un nou trofeu. De altfel, „motorul“ echipei, suporterii de la Peluza Sud, şi „inima“ acesteia, fanii de la tribuna a II-a, au dat uitării toate necazurile şi controversele şi au creat o atmosferă cutremurătoare, caracteristică acestei regiuni, care nu pare să-şi piardă prea curând supremaţia şi denumirea de Capitala Suporterilor.
Peluza Sud a arătat altfel
Pe lângă faptul că au cântat şi au jubilat tot meciul, suporterii olteni s-au mai remarcat prin permutările facţiunilor galeriei în arena „Ion Oblemenco“, dar şi prin apariţia unor noi grupări, fiind vorba despre Brigada 25, respectiv South Guard. Spre deosebire de sezoanele precedente, Sezione Ultra a ales să-şi încurajeze favoriţii, alături de Gruppo Motru, de la Peluza Nord, în timp ce la stemă a „prezidat“ Legiunea Gemina Severin.
Grosul galeriei a fost însă, aşa cum era normal, la Peluza Sud, unde Blue Lions, cu membrii săi din Craiova, Bucureşti, Alba Iulia şi Sibiu, alături de Head Hunters, Ultras şi Praetoria, au adoptat rapid noile facţiuni Brigada 25 Sibiu, respectiv South Guard. Nu trebuie ignoraţi băieţii sosiţi din Făgăraş, al căror mesaj a fost postat la tribuna I. Chiar dacă brigăzile oltene nu au format un singur nucleu, conceptele diferite făcând acest lucru imposibil, atmosfera creată a fost unică, scandările la unison şi cântecele care răsunau reducându-i la tăcere pe cei 20 de constănţeni veniţi la meci.
Toate acestea nu demonstrează decât faptul că Universitatea este cea mai iubită echipă din ţară şi, indiferent de kilometrii străbătuţi, de obstacolele întâlnite şi de cheltuielile deloc de neglijat, suporterul Ştiinţei nu poate sta departe de „templul“ în care a cunoscut printre cele mai dulci momente din viaţă şi pe care speră să le retrăiască în viitorul cel mai apropiat.