5.1 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPescar fără acte, depistat de poliţişti

Pescar fără acte, depistat de poliţişti

Un pescar care avea în portbagajul unei Dacii aproape 130 de kilograme de crap românesc şi caras a căzut ieri-dimineaţă în plasa poliţiştilor de frontieră.
„Lucrători din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul IJPF Mehedinţi, împreună cu poliţiştii de frontieră, au depistat la intrarea în municipiul Turnu Severin un cetăţean care transporta cantitatea de 130 de kilograme de peşte fără să deţină documente de provenienţă“, a declarat comisar Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Petre C. achiziţiona peştele de la pescari autorizaţi din localităţile de pe Clisura Dunării, în scopul revânzării în localitatea Cerneţi.
Având în vedere că activitatea de comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale constituie infracţiune, poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Petre C. lucrare penală.
Cantitatea de 130 kg de peşte, în valoare de 1.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă cuprinsă între 30.000 şi 80.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU