16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024

Fruntea sus!

Etapa a doua a fost nebună. Campioana Dinamo a pierdut acasă în faţa moldovenilor lui Porumboiu, Rapid a cam deraiat în Giuleşti, Unirea Urziceni a câştigat cu 3-2 meciul cu „U“ Cluj după ce ardelenii conduceau cu 2-0, CFR Cluj şi Poli Timişoara, 2-2, au făcut spectacol la Cluj-Napoca. Iar Universitatea Craiova a fost învinsă la Iaşi, 1-2.
Am pierdut un meci, nu un război! Este doar etapa a doua, mai sunt 32 de partide în care tânăra echipă a Craiovei poate demonstra că la Iaşi a fost un fel de accident. Primul prilej de revanşă ar fi meciul cu CFR Cluj, de duminică, echipa ardelenilor venind în Bănie după un semieşec acasă. După acest 2-2 cu Timişoara, clujenii au început, aidoma oltenilor înaintea partidei de la Iaşi, să ameninţe Bănia: „Trebuie să câştigăm la Craiova, să recuperăm ce am pierdut cu Timişoara“ (Andone), „Suntem condamnaţi să câştigăm la Craiova“ (Trică).
Este clar că întâlnirea cu CFR Cluj va fi total diferită faţă de ceea ce au jucat oltenii la Iaşi, va fi altă abordare a meciului de către jucătorii lui Florin Cioroianu. „Noi vrem să câştigăm, dar nu ne supărăm nici cu un egal. Forţa celor de la CFR este recunoscută şi vom aborda partida de aşa manieră încât să nu pierdem, chiar dacă, repet, ne-am dori să învingem“, a afirmat finanţatorul Ştiinţei la un post de radio din Bănie.
Unii suporteri probabil că nu prea înţeleg acceptarea unui egal pe „Ion Oblemenco“, dar această declaraţie este una în care finanţatorul nu mai vrea să pună presiune pe jucători, aşa cum a făcut-o în august 2006, înaintea meciului de acasă cu Dinamo. În plus, trei titulari, Costea I, Tănasă şi Rose, sunt incerţi pentru partida cu CFR Cluj, iar în aceste condiţii un egal ar fi, într-un fel, de înţeles. Până la disputarea meciului mai sunt însă destule zile…
În sezonul 2004/2005, pe când Ştiinţa era în Liga a II-a, oltenii au învins pe CFR Cluj, atunci o echipă-revelaţie, într-un meci din Cupa României. Este adevărat că acum este alt CFR, o echipă internaţională alcătuită din portughezi, brazilieni, argentinieni, francezi, bolivieni, nigerieni, suedezi şi câţiva români! Finanţatorul Arpad Paszkanyi a cumpărat în această vară aproape două echipe! Bugetul pentru acest sezon, anunţat oficial de clubul din Cluj, este de zece milioane de euro, adică dublu faţă de al Universităţii Craiova.
Ilie Balaci, care a urmărit „live“ meciul de prezentare al clujenilor, CFR – Benfica, spunea că echipa clujeană nu este de neînvins, că nu toate vedetele străine sunt… vedete ş.a.m.d.
Aşadar, fruntea sus Universitatea, visul urât de la Iaşi trebuie uitat, iar duminică seară „Ion Oblemenco“ trebuie să arate ca pe vremuri. Adică, dăruire şi mentalitate de învingător pe teren din partea alb-albaştrilor, răbdare şi spectacol în tribune…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS