Taxa pe moartea rutieră

Şoselele României tocmai ce au fost răsplătite cu premiul pentru angajatul anului în breasla ucigaşilor de şoferi. Doamna cu coasa se poate declara satisfăcută de eficienţa angajaţilor ei români, a căror activitate a dus la ocuparea poziţiei fruntaşe în clasamentul accidentelor rutiere mortale, printre ţările europene. În România, coasa Doamnei te poate lovi frontal şi letal cu o viteză şi o probabilitate de 40 de ori mai mare decât în restul Uniunii Europene. În România există de 40 de ori mai multe „şanse“ ca bărbatul să-ţi plece cu maşina la pescuit şi să se întoarcă acasă cu cârligul de tractare al unui camion înfipt adânc în diencefal. Doar în România zâmbesc anual din fotografii mortuare aproximativ 2.400 de şoferi „fericiţi“ că au o urmă de cauciuc pe dinţi.
Dar cine poartă vina acestei hecatombe rutiere? Către cine ar îndrepta degetele acuzatoare zecile de mii de fantome ale şoferilor şi pasagerilor al căror sânge s-a amestecat cu bitumul? Să fie vorba doar de inconştienţa conducătorilor auto? Doar frustările potolite prin primitiva apăsare a pedalei de acceleraţie sunt catalizatorul exploziv al acestui măcel?
Să privim către codaşa clasamentului, Marea Britanie. Ce face diferenţa? Nici un studiu nu a demonstrat până acum că în Regatul Unit ar exista un număr semnificativ statistic mai scăzut de şoferi inconştienţi decât în celelalte ţări europene. Şi, cu toate că în Anglia se circulă „pe partea greşită“, acolo, şoferii sunt mult mai politicoşi. Întreaga ţară este brăzdată de autostrăzi cu trei benzi pe fiecare parte. Drumuri aflate la mare distanţă de oraşe sunt luminate noaptea cum multe din străzile capitalei dâmboviţene încă nu sunt. Operaţiunile de întreţinere a carosabilului se desfăşoară de obicei în orele cu trafic minim, fiind semnalizate cu mulţi kilometri înainte. Gropile? Necunoscute pe drumurile naţionale, iar când apar ocazional pe şoselele secundare sunt vizibil marcate cu cercuri de vopsea albă şi groasă. Groapa din drumul britanic este un specimen foarte rar, dar cu un potenţial malign atât de pronunţat încât este izolată şi extirpată în regim de câteva ore. În aceste condiţii de trafic, nu mă mai pot mira cum de şoferii britanici sunt atât de calmi şi de civilizaţi.
România, ţara celor 200 km de autostrăzi: deţinătorul unei maşini de putere medie trebuie să facă slalom printre căruţe, camioane, Dacii vechi de 30 de ani; trebuie să se ferească de Rabe cu fum gros, de babe cu cârduri de raţe şi de vaci sfinte care nu ştiu să mugească în indiană. În România, gropile sunt omniprezente: sparg roţi, sparg parbrize, sparg vieţi, în timp ce muncitorii de pe margine sparg Carpaţii (ţigările, nu munţii). Printre cauzele accidentelor rutiere din România se numără sperietura trasă de un şofer din cauza unei pietre ce i-a sărit pe parbriz (vezi cazul Julio Iglesias). Autoritatea responsabilă de starea drumurilor româneşti are multe litere în titulatură, CNADNR, mulţi directori şi ne pune să plătim multe taxe. Plătim taxe pentru gropile din şosele, pentru autostrăzile din visele demnitarilor, pentru cei 17 ani în care nu s-a definitivat complet nici un singur drum la standard european. Astfel, ni se creează cele mai bune condiţii pentru producerea de accidente. Iar noi plătim ca fraierii taxa pe moartea rutieră.
România este singura ţară europeană în care am întâlnit puzderie de cruci ridicate pe marginea şoselelor. Avem de 40 de ori mai multe şanse de a deveni viitoare indicatoare rutiere ale Doamnei cu coasa.