Mai multe localităţi din judeţul Mehedinţi sunt izolate din cauza a două firme din Grecia care nu şi-au terminat lucrările de reconstrucţie a unui drum judeţean.
MEHEDINŢI. Comunele Iloviţa, Cireşu, Balta şi Podeni, în care locuiesc peste 6.000 de oameni, sunt cele mai afectate din cauză că drumul nu a fost terminat. Accesul în aceste localităţi se poate face doar cu ajutorul tractoarelor sau al rabelor. Situaţia durează de aproape trei luni şi nimeni nu a căutat o soluţie pentru rezolvarea problemelor. „Drumul nu numai că nu a fost reparat, dar a fost distrus de tot. Sunt gropi adânci de peste doi metri în carosabil care s-au transformat în cratere ce pun viaţa oamenilor în pericol. Grecii au încasat o parte din banii europeni şi au părăsit lucrarea fără să o predea“, a declarat viceprimarul localităţii Iloviţa, Petre Ţinică.
Într-un proiect european cu fonduri ISPA de 4,5 milioane de euro, firmele Balafas SA şi Afhinaiki Tehniki au câştigat licitaţia pentru reconstruirea DJ 607 C. Grecii au început lucrările în august 2004 şi ar fi trebuit să le finalizeze în 2006, lucru ce nu s-a întâmplat, ele oprindu-se la stadiul de excavare şi lărgire a unui tronson de stradă. „Ne-au rupt de civilizaţie. Suntem izolaţi de restul lumii, nu avem decât o cale de acces – drumul pe care nu l-au mai terminat grecii. Ce o să facem acum, că vine sezonul ploios şi o să înceapă şi căderile de stânci? O să fim lăsaţi să murim aici“, a declarat primarul localităţii Iloviţa, Ştefan Pătăşanu.
Materialele au fost abandonate
Drumul arată ca după bombardament şi numai cei mai curajoşi încearcă să intre cu maşinile prin zonă. De o parte şi de alta a DJ 607 C, au rămas resturi de materiale noi, nefolosite. „Pe malul râului Iloviţa au fost lăsate materialele de construcţie a drumului, balastul, fier-betonul, tuburile de beton, plasele de sârmă, rezervoarele de motorină. Grecii au plecat şi au lăsat bunuri cu o valoare de peste trei miliarde de lei la mâna hoţilor. Cine va suporta cheltuielile şi pagubele acestor pierderi?“, a mai declarat viceprimarul din Iloviţa, Petre Ţinică.
Poliţiştii din localitate au început să păzească materialele de teama hoţilor. „Noi am început să păzim materialele de construcţie. Nu este în atribuţiunea noastră, dar în zonă sunt potenţiali infractori, care ar fura imediat aceste lucruri. Am făcut nenumărate sesizări, dar nu am primit nici un răspuns. Facem cu schimbul – câte un agent pe zi şi unul pe noapte. Subalternii mei nu ajung acasă decât să se odihnească puţin şi să se spele. Dacă o zi nu păzim, nu mai găsim aici nimic“, a declarat şeful de post din Iloviţa, Petre Ciobanu.
Proiect pierdut
Din cauza nepăsării şi a lipsei de activitate, proiectul ISPA în valoare de 4,5 milioane de euro, bani oferiţi nerambursabil de Uniunea Europeană pentru construirea drumului, a fost pierdut de judeţul Mehedinţi. „Firmele din Grecia au dat dovadă de neseriozitate. Au încasat aproape 1,5 milioane de euro, au încercat să repare ceva, dar au lăsat totul baltă. Consiliul Judeţean Mehedinţi a încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu constructorii, dar fără nici un rezultat. Noi suntem beneficiari ai lucrării, dar nu am avut acces la informare şi la modul de lucru. Uniunea Europeană i-a plătit pe cei din Grecia şi tot o firmă de consultanţă a UE ar fi trebuit să supervizeze lucrarea. S-a pierdut un proiect important de reabilitare“, a declarat vicepreşedintele CJ, Gheorghe Florescu.
Comunitatea locală din Iloviţa, dar şi autorităţile judeţene din Mehedinţi vor să acţioneze în instanţă firmele din Grecia.