23.4 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIrak: Guvernatorul provinciei al-Muthana a fost asasinat

Irak: Guvernatorul provinciei al-Muthana a fost asasinat

Guvernatorul provinciei al-Muthana din sudul Irakului a fost ucis azi în urma exploziei unei bombe amplasate la marginea unui drum. Potrivit oficialilor, în urma atentatului, cel puţin cinci gărzi de corp au fost rănite. "Poliţia a impus o restricţie de circulaţie după asasinarea guvernatorului", a declarat şeful poliţiei din Samawa, precizând că "explozia a fost provocată de o bombă artizanală şi a fost demarată o anchetă". Al-Hassami este al doilea guvernator şiit asasinat în ultimele zece zile. Pe 11 august, guvernatorul provinciei învecinate Qadissiya, Khalil Jamil Hamza, a fost ucis într-o explozie, care s-a soldat şi cu moartea şefului poliţiei locale. Cei doi guvernatori erau membri ai Consiliului Suprem al Revoluţiei islamice din Irak, una dintre cele mai puternice formaţiuni şiite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS