O tânără, de 29 de ani, din Târgu Jiu, a fost salvată luni noapte din apele Dunării, în dreptul portului comercial din Drobeta Turnu Severin.
MEHEDINŢI. Autorităţile navale din Mehedinţi, poliţia de frontieră şi poliţia transporturi navale au intrat luni noapte în alertă maximă. Toţi au străbătut în lung şi în lat de mai multe ori apele teritoriale ale Dunării la ieşire din Drobeta Turnu Severin. Împreună cu mai multe echipe de pompieri, au căutat o tânără, de 29 de ani, din Târgu Jiu, care strigase după ajutor, ea fiind luată de curenţi şi dusă la mai bine de 50 de metri de mal.
În ajutorul autorităţilor navale a sărit şi un echipaj de pescari care a înaintat repede cu ambarcaţiunea spre tânără şi a reuşit să o salveze înainte ca aceasta să se înece. Martorii şi poliţia nu exclud ipoteza ca Iancu Doina Adriana să fi fost victima unei tentative de viol urmate de scandal, iar ea să fi sărit de frică în apă pentru a scăpa. „Am fost anunţaţi că o persoană strigă după ajutor din Dunăre. Am acţionat de urgenţă cu mai multe şalupe, dar prima barcă ajunsă la victimă a fost a unor pescari care au scos fata din apă şi au
predat-o unui echipaj de salvare. Acesta a dus-o la spital“, a declarat subcomisarul Serafim Gabriel, de la IPJ Mehedinţi.
Tânăra a fost găsită în stare de şoc după aproape două ore de înotat împotriva curenţilor. Ea a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, unde medicii au reuşit s-o stabilizeze. „Fata era în stare de şoc şi nu a prea comunicat cu noi. Fără a depune plângere la poliţie, a plecat din spital şi nu a dorit să rămână internată“, a declarat subcomisarul Serafim Gabriel.
Poliţia a deschis o anchetă, fiind audiaţi peste zece bărbaţi care ar fi putut fi implicaţi în acest caz.