12.8 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024

Închisoarea TBC

MEHEDINŢI. Porţile Spitalului Judeţean, Secţia TBC, din Drobeta Turnu Severin sunt zăvorâte, bolnavii sunt ţinuţi departe de gardurile unităţii sanitare cu ajutorul paznicilor, iar presei nu i se permite accesul.
În curtea Spitalului Judeţean, Secţia TBC, trei asistente deparazitau un pacient, pansându-i rănile făcute de păduchi. „Îl dau cu gaz în cap să-i omoare păduchii“, a declarat Marian Mitică, o persoană din interiorul spitalului.
Băncile din curtea unităţii sanitare au fost distruse, iar bolnavii stau pe scările spitalului.
O aripă a spitalului a fost renovată, au fost puse termopane, dar aparate de aer condiţionat nu, în saloane temperaturile ajungând la 50 de grade Celsius. „Este foarte cald. Ar trebui ca domnul ministru să ne trimită nişte ventilatoare, că murim de căldură. Ne întindem pe scările de beton să mai profităm de
cimentul rece“, a declarat un
bolnav.
Mai mulţi pacienţi acuză medicii că îi ţin nemâncaţi. În replică, un cadru medical a făcut o declaraţie-şoc. „Domnilor bolnavi, vreţi să mâncaţi, mergeţi la restaurant! Să vă spălaţi acasă, nu în baia spitalului! Dacă aveţi nevoie de bani şi linişte sufletească, mergeţi la casa de pensii şi la preot, nu la noi! Noi doar vă vindecăm“, a declarat Victoria Ciocan, medicul de gardă al Secţiei TBC din cadrul Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin.
Un pacient internat susţine că asistentele medicale spionează bolnavii în timp ce se spală şi se amuză pe seama lor. „Mă spălam şi mi-au văzut fundul. Râdeau ca proastele, isteric. Ele au intrat peste mine în baie şi s-au uitat la mine pe furiş“, a declarat un bolnav.
Directoarea Spitalului Judeţean, Maria Popescu, a declarat că va deschide o anchetă şi îi va pedepsi pe vinovaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU