Un grav accident rutier s-a petrecut sâmbătă seară în apropierea oraşului Byala, din nordul Bulgariei, în urma căruia trei români şi-au pierdut viaţa, informează novinite.com. Conform datelor furnizate de poliţia locală, accidentul s-a produs după ora 23.00, când un autoturism Audi s-a izbit violent de un tir înmatriculat în Turcia. În maşină se mai aflau trei persoane, care au fost grav rănite.
Toţi pasagerii din autoturism erau de naţionalitate română. Cei trei supravieţuitori, printre care şi o femeie însărcinată, au fost spitalizaţi într-o unitate medicală din Ruse. Medicii au declarat că femeia a pierdut copilul şi starea ei este critică.
Echipajele de poliţie au dirijat traficul în zona cuprinsă între localităţile Tsenovo şi Obretenik, până la degajarea carosabilului. Ciocnirea a avut loc în dreptul unui pod din apropierea localităţii Byala, care şi-a „câştigat“ reputaţia de „triunghiul morţii“ după ce zeci de persoane şi-au găsit sfârşitul în această zonă.
18 persoane au murit şi alte 11 au fost grav rănite pe 5 decembrie 2006, când autobuzul în care se aflau s-a ciocnit violent de un camion, după care a căzut în râul Byala. În urmă cu 12 ani, un autocar s-a ciocnit de un cap de pod şi 29 de români şi-au pierdut viaţa.