O tânără din Cehia, aflată în vacanţă în Masivul Retezat, a fost rănită grav după ce a căzut într-o prăpastie. Femeia a fost internată la spitalul din Deva în comă de gradul doi. Turista a fost localizată greu de salavmontişti şi jandarmi, iar azi noapte a fost găsită şi coborâtă din munte.
Jandarmii au fost anunţaţi ieri în jurul orei 13.30 despre dispariţia turistei din Cehia, în vârstă de 23 de ani. „Au plecat imediat mai multe echipe de salvamontişti şi jandarmi pe doua trasee. O echipă s-a deplasat pe traseul Sălişte – Pietrele – Genţiana, iar cea de a doua pe Râul Mare – Cabana Rotunda. După câteva ore de căutări, turista a fost găsită, i s-a acordat primul ajutor la faţa locului, iar apoi a fost adusă în Poiana Pelegii, de unde a fost preluată de o ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu. Victima a fost transportată în stare gravă la spitalul din Haţeg, iar apoi a fost dusă la Deva.
Turistă din Cehia rănită grav după ce a căzut într-o prăpastie din Retezat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei