5.1 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCSAT va discuta despre reducerea stagiului militar si trecerea la serviciul militar voluntar

CSAT va discuta despre reducerea stagiului militar si trecerea la serviciul militar voluntar

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) se va intruni astazi in sedinta pentru a analiza raportul privind reducerea duratei serviciului militar, trecerea la serviciul militar voluntar si modalitati de instruire a tuturor tinerilor incorporabili, precum si raportul privind activitatea desfasurata de Agentia Nationala de Securitate, informeaza un comunicat al Biroului de presa al presedintiei.

Potrivit comunicatului, membrii Consiliului vor discuta stadiul indeplinirii activitatilor planificate pentru pregatirea integrarii Romaniei in NATO, Parteneriatul strategic Romania – SUA, perspectivele relatiilor Romaniei cu alte state in anul aderarii la summit-ul de la Praga si vor stabili obiectivele Planului Anual de Aderare – Ciclul IV, care se va derula in perioada octombrie 2002 – septembrie 2003.

In cadrul sedintei CSAT va fi prezentat noul proiect al Legii privind siguranta nationala a Romaniei, se precizeaza in comunicat, mentionindu-se ca acest document a fost initiat, in diverse variante, de catre guvern si de catre unii parlamentari din comisiile specializate ale celor doua Camere si a fost dezbatut in grupul de lucru interdepartamental constituit din reprezentantii tuturor structurilor care contribuie la realizarea sigurantei nationale.

CSAT va mai analiza, in vederea avizarii, si conceptia de organizare si functionare a Universitatii Nationale de Aparare si Securitate, protocolul general de organizare si functionare a sistemului national de prevenire si combatere a terorismului, raportul privind activitatea desfasurata de Autoritatea Nationala in Domeniul Controlului Interzicerii Armelor Chimice, statutul functionarilor publici din sistemul Administratiei Penitenciare, propuneri privind infiintarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, programul de redimensionare a capacitatilor de productie militara, in conformitate cu comenzile fortelor Ministerului Apararii Nationale in timp de pace. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii va fi informat atit asupra controlului de fond efectuat de guvern la Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, cit si asupra evolutiei traficului si consumului ilegal de droguri in Romania.

Consiliul va lua in discutie si alte probleme de interes pentru securitatea nationala, se mai precizeaza in comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS