23.4 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliticienii au de învăţat de la specialiştii în comunicare

Politicienii au de învăţat de la specialiştii în comunicare

Specialiştii în publicitate şi PR din toată Europa şi-au dat întâlnire zilele acestea la Palatul Parlamentului din capitală unde discută despre tendinţele actuale în domeniul comunicării.
La întâlnire a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu, care a susţinut un discurs în această dimineaţă. Preşedintele a motivat de ce a ales să ia parte la acest eveniment şi de ce are un mare respect pentru oamenii din publicitate. "Mulţi politicieni ar putea să înveţe de la voi modul în care poţi să ai succes în relaţia cu societatea", a spus şeful statului, remarcând că o mare parte a clasei politice este "desprinsă de realităţile populaţiei". "Un motiv de adânc respect în faţa dumneavoastră este acela că dumneavoastră întâi cercetaţi, faceţi cercetări sociologice, după care abordaţi modul în care să comunicaţi", a explicat el.
Băsescu a enumerat alte motive pentru care are un mare respect pentru publicitari – industria advertising-ului este continuu preocupată de autoreglementare, miezul şi esenţa activităţii branşei este stimularea concurenţei, iar oamenii care o servesc au o "excepţională creativitate". "Industria dumneavoastră are un mare rol în educarea publicului", a adăugat şeful statului.
"Sunt unul dintre cei ce cred foarte mult în ceea ce dumneavoastră faceţi. Vă asigur de tot respectul preşedintelui României", a spus Băsescu, explicând că este un beneficiar al celor din această industrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS