Guvernul a decis, ieri, să majoreze alocaţiile pentru copii, de la 250.000 lei vechi (25 lei noi) la 320.000 lei vechi (32 lei noi), a anunţat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei Executivului.
Majorarea alocaţiilor de stat pentru copii va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2008 şi reprezintă o majorare în medie cu un procent de 28%, a precizat premierul Tăriceanu.
În anul 2007, de alocaţia de stat beneficiază 4.600.000 de copii, efortul bugetar fiind de 1,380 milioane lei noi. În cursul anului 2008, efortul bugetar va fi de 1766,4 milioane lei noi.
Şeful Executivului a solicitat ministrului Muncii, Paul Păcuraru, să analizeze posibilitatea modificării prevederilor privind stabilirea alocaţiilor pentru copii, de la 1 ianuarie, astfel încât alocaţia să se plătească diferenţiat, după regula „la familiile cu venituri mai mici, cuantum mai ridicat”. Premierul a precizat că nivelul alocaţiei ar trebui să scadă pe măsura creşterii veniturilor familiei, iar la familiile cu venituri ridicate aceasta să fie chiar eliminată.
„Principiul aplicării universale este cel care creeaza o discriminare: cei care provin din familii nevoiaşe au nevoie de un ajutor mai consistent, pentru a oferi copiilor şanse egale în viaţă cu ale celor din familii cu venituri ridicate”, a subliniat şeful Executivului.
Cresc alocaţiile pentru copii
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei