29.5 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimăria se autoacuză pe internet

Primăria se autoacuză pe internet

Dacă ar fi să ne luăm după propriile documente postate pe internet, Primăria Craiova a măsluit licitaţia pentru închirierea unui spaţiu comercial din Piaţa Centrală.

Comisia de licitaţie pentru închirierea unui spaţiu comercial din Piaţa Centrală a Craiovei, cel mai mare vad de negoţ al oraşului, pare că a sfidat toate operaţiile aritmetice cunoscute, la calculul punctajelor acordate unor ofertanţi, potrivit documentaţiei ataşate unui proiect de hotărâre pe internet. Contactat telefonic, şeful Serviciului Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Craiova (SAPT), Gheorghe Călinoiu, a fost prins pe picior greşit şi a cerut timp pentru verificări. La fel şi preşedintele comisiei de licitaţie, viceprimarul Sorin Iordache, oficialul susţinând că nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat atunci şi că, oricum, cel mai probabil este că nu a verificat şi modul în care membrii comisiei au calculat punctajele. „Licitaţia a fost în 2004. Cine mai ştie, că la câte documente văd… Dar dacă lucrurile stau aşa cum spuneţi înseamnă că nu am controlat cum au ajuns ei la acele punctaje. O să văd despre ce e vorba“, a spus viceprimarul Iordache. Executivul din Bănie le propune consilierilor municipali să aprobe prelungirea contractului de închiriere între SAPT Craiova şi una dintre firmele participante la licitaţia din august 2004. Dovada legalităţii acestui contract este anexată la proiectul care va intra astăzi pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal. Aflăm din caietul de sarcini şi criteriul utilizat – oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar şi factorii de evaluare: chiria, maximum 75 de puncte, şi statutul de fost proprietar al unui spaţiu în Piaţa Centrală – 25 de puncte. Potrivit directorului Gheorghe Călinoiu, cel de-al doilea factor a fost introdus pentru a fi favorizaţi comercianţii care au mai deţinut chioşcuri în Piaţa Centrală, dar care au fost demolate din motive ce au ţinut de modernizarea pieţei.

Favor la favoritism

Citim pe internet că la licitaţia din august 2004 au participat 85 de persoane juridice. Ofertele şi punctejele sunt înscrise într-un tabel în care nu sunt specificate alte informaţii, cum ar fi spaţiile pentru care a licitat fiecare societate. Presupunând, aşa cum e normal, că toate cele 85 de firme au atacat acelaşi obiect sau că spaţiile vor fi adjudecate în ordinea punctajelor, reiese că la punctarea tarifului nu s-a ţinut cont nici de cea mai mică regulă matematică. SC Regensburg SRL oferea 1.300.000 de lei lunar pentru un metru pătrat şi primea 75 de puncte, maximum. Tot 75 de puncte au primit însă şi SC Edera Pronatura SRL, pentru 660.000 de lei, SC Florimed SRL – pentru 660.000 de lei, SC Zenoexim SRL, pentru 750.000 de lei, SC Romcost SRL pentru 600.000 de lei, ca să dăm numai câteva exemple din lista omogenă. În primă fază, Gheorghe Călinoiu, directorul SAPT, mai încearcă o explicaţie: „Ştiţi, ne-am gândit să-i favorizăm şi la punctaj pe cei care au mai avut spaţii, dar care au fost demolate. Dar, lăsaţi-mă să mă interesez, să văd exact despre ce este vorba, că eu ştiu că totul s-a făcut corect“. Călinoiu recunoaşte aşadar că a existat o intenţie de a se încălca legea, fiindcă în caietul de sarcini regula este clară – 75 de puncte pentru cea mai mare ofertă, restul punctajelor fiind calculate după formula: tarif oferit înmulţit cu punctaj maxim, împărţit la tariful maxim. Şi rezultatele favorizaţilor dădeau însă cu rest. De pildă, SC Lepsim SRL primea 45 de puncte pentru tarif de 600.000 de lei, în vreme ce SC Fireli SRL era punctată cu zece puncte mai mult pentru tarif mai mic, de 550.000 de lei, ambele societăţi făcând parte din categoria favorizaţilor.

Funcţionarul „mai comod“

Tabelul incriminator este extras chiar din hotărârea comisiei de licitaţie. Directorul SAPT a declarat că, într-adevăr, aceste date pun într-o lumină deloc favorabilă licitaţia din 9 august 2004. „Este adevărat că în tabel nu apar locaţiile, de unde se poate înţelege că ofertele au fost judecate la fel şi, ca atare, punctajele nu par corecte. Noi avem însă procesele-verbale, în care este evident că au fost calculate punctaje în funcţie de oferta cea mai mare pentru fiecare spaţiu în parte. Totul e corect, dar pe internet nu trebuia pus acel tabel. Probabil că un funcţionar mai comod l-a pus. Oricum, cine a făcut-o o să plătească“, a spus miercuri Călinoiu. În privinţa contractului a cărui prelungire se votează joi, el este perfect legal, firma câştigând pe bune, cu 80 de puncte, licitaţia pentru poziţia şapte din 20 scoase la închiriat, după cum reiese din procesele-verbale, şi mai puţin de pe internet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII