Am un foarte bun prieten, preşedinte de companie, pe care evit să-l întâlnesc în ziua când dă salariile. De ani de zile, aceleaşi nemulţumiri. Pur şi simplu, birurile pe care le plăteşte bugetului pentru salariile acordate îl scot din minţi. Mereu repetă că, în schimbul banilor viraţi statului, el, ca întreprinzător, nu primeşte niciun sprijin şi că proiectele de investiţii, absolut necesare dezvoltării afacerii sale, trebuie să le reprogrameze la nesfârşit. Degeaba îl sfătuieşti să apeleze la un credit bancar. Răspunde sec că are câteva şi că oricum, la cât ar obţine de la bancă şi cu câte garanţii trebuie să ofere, totul este degeaba. Şi iar reia „placa“ despre milioanele de euro pe care le plăteşte bugetului pentru angajaţi. Sunt convins că nu este un caz singular. Ca el sunt foarte mulţi întreprinzători care stau „cu apa până la nas“. Aceasta cred că este problema întregului sector al întreprinderilor mici şi mijlocii. De aceea nu cred că temerea cea mare o reprezintă expansiunea creditelor, ci tocmai viteza de melc a investiţiilor în acest sector trebuie să dea de gândit. Raportul Doing Business al Băncii Mondiale dezvăluie laturi interesante ale mediului de afaceri din România.
Astfel, dintr-un total de 178 de state analizate, ţara noastră ocupă locul 13, cel mai bun loc în clasament, la capitolul obţinerea de credite, în timp ce pentru crearea unui nou loc de muncă suntem la coada clasamentului, locul 145. Totodată, ţara noastră a fost inclusă şi în grupul statelor cu reforme negative în ceea ce priveşte începerea unei noi afaceri. Dacă percepţia despre deschiderea unei afaceri este negativă, cea privind închiderea acesteia este sumbră. Ambele întreprinderi sunt dificile, semn că procedurile birocratice sunt extrem de greoaie, iar reforma mediului de afaceri este una anemică. Intrate într-o competiţie dură cu firmele din Uniunea Europeană, prea puţine companii româneşti au şanse să iasă din reanimarea tranziţiei. Nici nu au cum, cât timp întreprinderile mici şi mijlocii reclamă infrastructura fizică slab dezvoltată, nevoia de granturi pentru a sprijini achiziţia de mijloace fixe, nevoia de instruire profesională, lipsa de finanţări atrase convenabil pentru microafaceri, insuficienţa finanţărilor pentru servicii de sprijinire a afacerilor etc. Problemele sunt cu mult mai grave tocmai acolo unde este necesară dezvoltarea structurilor de afaceri, în zonele slab dezvoltate.
Cercetarea realizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est ilustrează criza prin care trec micile afaceri. „Cea mai dezavantajată categorie din punct de vedere al sprijinului financiar necesar pentru o dezvoltare constantă pe piaţă o constituie un grup format din: persoane fizice autorizate, asociaţii familiale şi microîntreprinderi. Aceşti întreprinzători pornesc afaceri în mediul rural sau urban cu resurse financiare personale reduse, fără să folosească surse de finanţare atrase. Ei lucrează la costuri minime folosind echipamente artizanale sau second-hand şi munca familiei. De obicei, cei care pornesc şi conduc acest tip de afaceri nu au capacitatea de a accesa alte surse de capital decât cele ale familiei, cunoştinţelor sau rudelor sau ale instituţiilor de creditare“ – se arată în studiu. Cu alte cuvinte, micul întreprinzător se împrumută doar pentru ziua de mâine. În fond, o amânare doar a falimentului.
