Si cu timpul pierdut, si cu banii dati pe drumuri, si… nerezolvati

Zilele de audienta la subprefectul de Dolj, Elena Serbanoiu, exista numai ca notiune teoretica. Atunci cind vine vorba de practica, exista, dar…lipsesc cu desavirsire. Nu o spunem noi, nici gurile rele, care se mira ce sa mai scorneasca, ci un ciopor de oameni cu probleme, majoritatea de la tara, bolnavi si saraci, care bat drumurile si cheltuiesc banii de patru saptamini ca sa vina sa isi spuna pasul. Dar, in loc de cineva care sa ii asculte, nu au gasit in Prefectura Dolj decit o usa inchisa si un secretar care le repeta mereu aceleasi lucruri rasuflate: ca doamna subprefect are treaba, ca este ceva foarte important, ca nu are timp acum si sa vina saptamina viitoare. Si oamenii au inteles si s-au intors saptamina urmatoare, si cea de dupa aceea, si a treia saptamina, pina cind s-au saturat sa auda aceeasi placa uzata.

„Eu vin de trei saptamini, taica, tocmai de la Malu Mare. Am 74 de ani si ca sa ajung aici cheltuiesc o gramada de bani si pe baba o las singura acasa, mi-e si frica sa n-o mai gasesc vie. Ca nici eu nu o duc mai bine, trag dupa mine piciorul asta cu cangrena, da’ nu am face, trebuie sa vin sa rezolv problema asta pe care o am“, spune, tragindu-si sufletul, Marin Dutu. „In fiecare joi, oamenii vin si se face lista. Joia trecuta au fost 21, joia asta – 23 de oameni. Vin de la Motatei a treia oara, ca am auzit ca doamna subprefect e om bun si ne asculta, dar se pare ca nu e asa. Si banii pe care ii cheltuiesc pe drumuri sint dusi, nu mai am cum sa ii recuperez“, a spus Elena Vasilescu.

Contactata telefonic, Elena Serbanoiu, subprefect de Dolj, ne-a spus aceleasi lucruri cu care au fost lamuriti oamenii care vin de patru saptamini in audienta: „Cum adica au venit in audienta? Dar este pus afisul si la prefectura, si la Centrul pentru Informarea Cetateanului, ca saptamina trecuta si saptamina asta nu se tin audiente. Acum chiar nu pot, pentru ca plec la Perisor impreuna cu o comisie de 15 oameni ca sa rezolvam problema lui Dinescu, care face greva foamei. Dar, oricum, oamenii stiu ca la mine se tin audiente practic in fiecare zi, cinci-sase persoane venind zilnic la mine. Si astazi (ieri – n.r.), de la ora opt si pina acum am stat de vorba cu patru persoane. Daca oamenii asteapta pina ma intorc, o sa stau de vorba si cu ei“.

Concluziile sint deci cit se poate de simple: oamenii de la tara care vin in audienta trebuie ori sa aiba vise premonitorii si sa vizualizeze in somn afisele in care se spune ca audientele nu se tin doua saptamini anuntate, plus alte doua-surpriza, ori trebuie sa faca greva foamei si atunci poate se constituie pentru ei o comisie de 15 persoane care sa vina chiar in satul lor (scutesc deci si banii de drum), sau sa astepte sa se intoarca prefectul din concediu, sau, ultima, dar nu cea mai indicata solutie, sa isi forteze norocul si sa astepte pina cind doamna subprefect va termina de rezolvat toate problemele si isi va gasi timp si pentru ei. La anu’ si la multi ani!