Anticorupţia la televiziune

Cu atâtea televiziuni pe piaţă – dacă le analizaţi rezultatele financiare veţi vedea că numai trei sunt cu adevărat profitabile, toate celelalte sunt ţinute din banii acţionarilor – nici nu este greu să devii celebru pentru o zi. Faci o nefăcută şi gata, carele de reportaj şi ziariştii sunt la uşa ta. Problema e că toată tevatura nu ţine decât o zi, maximum două, după care te întorci în anonimat, e drept, profund transformat. Ţi se pare că eşti deosebit. Nu eşti.
Săptămâna trecută la Televiziunea Română se primeşte o casetă conţinând imagini ale unei afaceri de capă şi şpagă, cum spune foarte inspirată Tia Şerbănescu. Un fost ministru mijloceşte o şpagă către un actual ministru. Nu că ar fi vreo noutate. Peste 80% din publicul românesc crede că miniştrii iau şpagă, că sunt legaţi cu fire vizibile şi invizibile între ei, din orice partid ar face parte. Pe caseta respectivă nu era deci vreo noutate extraordinară, ci doar o confirmare a ceea ce oamenii obişnuiţi cred în mod obişnuit.
Şefa de la ştirile TVR vede caseta, o montează, adică o simplifică, şi o dă pe post, la o oră de maximă audienţă. O ţară întreagă (adică vreo 900.000 de telespectatori, circa doi la sută din totalul populaţiei cu drept de vot) vede caseta. Şi mulţi îşi spun: „Eh, parcă noi nu ştiam. Oricum, scapă amândoi. Îi trimit în instanţă şi judecătorii îi «albesc». Aşa merg lucrurile pe plaiul mioritic“.
Şi se porneşte vuietul. Analişti cu dreptul de a spune orice pe posturi încep să discute de unde vine caseta. Că de la serviciile secrete, dar acestea neagă. De la preşedinţie –, dar Băsescu neagă. De la DNA –, dar DNA neagă. Nu că v-aţi fi aşteptat ca vreunul dintre ei să iasă spăşit la conferinţa de presă şi să spună adevărul gol-goluţ: „Noi am dat caseta. Ne-am muncit şase luni să-i prindem pe găinarii ăştia doi şi acum tot felul de indivizi vor să închidă cazul. Sau, dacă îl trimitem la instanţă, o să dureze vreo trei ani, după care scapă amândoi. Şi iar am muncit degeaba…“. Caseta a apărut la televiziune pentru că procurorii DNA nu au încredere nici în colegii judecători, nici în oamenii politici. Au preferat să facă publică munca lor şi să obţină o satisfacţie imediată decât să aştepte trei ani cu dosarul în mână, să dispară probe, să fie contestaţi, să se plătească adevărate campanii în presă împotriva lor… Nu e corect ce au făcut, dar este cel mai bine… Dacă pot să folosesc această contradicţie.
După analişti urmează oamenii politici. Atac la statul de drept. Poliţie politică. Justiţie la televizor. Descalificarea DNA. Să se închidă. Să dispară.
Dacă spui altfel, eşti imediat taxat ca informator, ofiţer acoperit, fost salariat al ambasadei americane. Cui să-i explici că DNA a fost înfiinţat de Guvernul Năstase în cooperare cu Comisia Europeană în 2002 tocmai pentru a combate corupţia politică? Că acest DNA are prin lege obligaţia de a asculta telefoanele miniştrilor pentru a vedea dacă nu cumva aranjează o aranjată? Cui să-i explici că a durat ceva timp până s-au format oamenii, s-au pus la punct procedurile şi s-au deschis cazuri adevărate, nu trăsnăi cu portari şi acari păuni? Cui să-i explici că justiţia nu este un serviciu public, ca educaţia şi sănătatea, ci o putere în stat, egală în drepturi şi obligaţii cu puterea legislativă şi puterea judecătorească? Deci, un judecător nu poate fi judecat de parlament sau de guvern, ci numai de judecători? La fel, un procuror nu poate fi interogat de un ministru sau de un senator, ci numai de procurori şi judecători? Nu ai cui să explici, pentru că televiziunile sunt pline cu dezvăluiri, zvonuri, dezinformări şi şopârle. Şopârla că investigaţia a costat sute de mii de euro, iar şpaga era numai de cincisprezece mii. Nu, că suntem la capitolul productivitatea muncii în munca procurorilor. Vrei să prinzi un şpăgar cu pipa şi bastonul lui Sherlock Holmes? Zvonul că mai urmează şi alţi liberali şi udemerişti, deci Băsescu foloseşte DNA pentru a se lupta cu guvernul. Peste un an vom avea un guvern de democraţi cu udemerişti. Dacă DNA a început să lucreze, aşa cum cred eu, acum pică liberali –, că liberalii fac guvernul, iar peste doi ani vor pica democraţi, că democraţii vor face guvernul. Până când oamenii vor pricepe că nu te duci ministru ca să te îmbogăţeşti, ci doar ca să conduci.
Democraţia nu te salvează de manipulare, cum credeam, naivi, cu toţii, la începutul anilor ’90.