Ei ºi-au ridicat, in inima munþilor, ca loc de inchinãciune, o superbã bisericã in stil maramureºean
Sfirsit de saptamina magic pe traseul Craiova-Filiasi-Poiana-Tirgu Carbunesti-Baia de Fier-Novaci, cu oprire la Rinca, asezare gorjeneasca situata la 1.700 m altitudine. Deci, la numai 120 km departare de Cetatea Baniei, te afli in inima muntilor, aproape de cer.
Brazi, frasini, stejari, mesteceni, jnepeni.
Vegetatie nebuna, indescriptibil de frumoasa.
Te opresti, te bucuri, freamati, tragi aer in piept. Aerul e atit de tare, incit iti pocnesc urechile, e curat si poate tine loc (si) de medicament.
Creste albe, culori atitate de dansul norilor.
Legende fabuloase, cu pastori si turme pierdute-n transhumanta. Soare placut, prefirat printre cetini. O dimineata calda, ca un simbol al unei calatorii de neuitat.
Desi nu este nici sat, nici statiune, Rinca poate fi considerata, pe buna dreptate, datorita altitudinii si peisajului sau de vis, Sinaia oltenilor. Cele mai multe proprietati, ma refer la superbele vile construite, apartin marilor miliardari si oameni „subtiri“ din Dolj, urmati, in ordine, de cei din Gorj, Olt, Mehedinti, Vilcea si Bucuresti.
Daca nu ai nimic aranjat si te apuca noaptea in munti, poti trage la motelul fratilor Mitrache (originari din Dolj, dar stabiliti la Constanta), la cabana Bradu (ce apartine de Consiliul Local Novaci) sau la luxosul motel Tara.
Celebra cabana Rinca (inclusa in circuitul alpin de coasta, care a fost construita in anii 1929-1936, la initiativa fostului prim-ministru Gheorghe Tatarascu) nu este functionabila, aflindu-se in reparatii de citiva ani. De asemenea, Unitatea Militara de Vinatori de Munte (cindva „arma“ de elita a fostei Armate a III-a) este aproape parasita, in prag de desfiintare.
Singura veste buna, pentru a carei materializare s-au batut „oameni grei“, este aceea ca, la sfirsitul lunii august, va fi finalizata problema alimentarii cu apa, in cadrul unui program finantat prin Phare. Valoarea proiectului: 284.277 euro. Constructor: SC EDVAUR SRL Novaci.
Numele cele mai des rostite de localnici, parca chiar cu evlavie, sint cele ale lui Pantelimon Manta (profesor universitar, exprefect de Gorj), Nicolae Mischie (presedintele Consiliului Judetean Gorj), Marin Bercea (controversatul boss al Universitatii „Mihai Viteazul“ din Craiova, ex-activist UTC pe probleme de agricultura), George Ilinca („Regele Margarinei“), Pompiliu Selea (director al SC JIUL Craiova, prietenul teologilor si al lui Radu Berceanu), Alexandru Mogoe (avocat si colonel in rezerva, ex-sef al IJP Gorj), Mugur Isarescu, ca si multe altele pe care, din lipsa de spatiu, nu le putem aminti…
Cine are, deci, norocul sa ajunga la Rinca nu trebuie sa rateze intilnirea cu peisajele salbatice de pe urmatoarele trasee: Virful Papusa (doua ore de mers, situat la o altitudine de 2.136 m, in apropierea caruia exista un lac glacial fara fund, Cilcescu, considerat rezervatie naturala si in ale carui ape isi face de cap un peste rar, lostrita, care poate executa sarituri de aproximativ 15 m), Obirsia Lotrului (sapte ore de mers), Pestera Muierilor (30 km), Sacelu (45 km), Lainici (95 km), Curtisoara (70 km), Hobita (85 km), Valea Sohodolului (90 km), Polovragi (40 km), Sugag (90 km).
Cu precizarea ca nu Transfagarasanul este cel mai inalt drum din tara, ci portiunea Novaci-Sugag, construita in anii 1910-1916, pe care se poate circula normal, in perioada verii, chiar cu un autoturism Dacia 1.300…
P.S. Salutam cu bucurie prezenta distinsului colonel Costel Guta (ex-sef al SRI Dolj), simbata, pe platoul de la Rinca, din inima muntilor. O aparitie-surpriza, ca si cea de anul trecut, de la Pestera Polovragi, unde am avut onoarea sa-l mai intilnim, insotit de un grup de silvicultori. De unde si zicala: se-ntilneste munte cu munte, dar om cu om?!…