Un băiat de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost împuşcat de două ori în piciorul stâng de un echipaj de la poliţia municipiului, duminică noapte. El nu s-a oprit la somaţiile oamenilor legii, iar aceştia au tras trei focuri de armă în aer, apoi alte două la picioare, gloanţele punându-l la pământ.
Din primele informaţii, se pare că poliţiştii l-au urmărit aproape 10 km pe tânăr înainte să-l oprească. „Am observat un tânăr care mergea şerpuit cu o Dacie. Am încercat să-l oprim cu paleta de circulaţie, dar nu a oprit. Din cauza stării de ebrietate în care era a lovit o bordură şi maşina s-a oprit. Şoferul a rupt-o la fugă şi noi am fost nevoiţi să folosim armamentul din dotare pentru a-l opri“, a declarat unul dintre poliţiştii care au participat la urmărirea şoferului.
Oamenii legii au constatat că băiatul furase de acasă maşina părinţilor şi plecase într-o plimbare pe străzile oraşului, lovind un autoturism dintr-o parcare. După accident, şase echipaje de poliţie au pornit pe urmele lui, reuşind într-un final să-l prindă.
Rănit de gloanţele poliţiştilor, tânărul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, unde medicii au reuşit cu greu să-i panseze rănile. Aceştia i-au recoltat şi probe de sânge şi i s-a stabilit o alcoolemie de 0,95mg/l. Tânărul a rămas internat în spital, urmând să fie operat pentru a-i fi extrase gloanţele din piciorul stâng. El riscă să ajungă la închisoare pentru că se afla la volan fără permis de conducere şi a fugit de poliţişti.
Împuşcat de poliţişti
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei