5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevii, aduşi de poliţişti la şcoală

Elevii, aduşi de poliţişti la şcoală

Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin şi din Orşova au demarat un proiect, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, prin care doresc să îi dezveţe pe elevi să intre în baruri pe timpul cursurilor. Timp de trei luni, toate barurile din jurul şcolilor din cele două oraşe vor fi luate zilnic la puricat de oamenii legii.
Acţiunea a început vinerea trecută şi deja a dat roade. Mai mulţi elevi au ajuns în clase conduşi de poliţie. „Pe 19 octombrie, agenţii de proximitate de la Poliţia municipiului Orşova au  desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de către tineri a faptelor care aduc atingere unor norme de convieţuire socială în unităţile de învăţământ şi în imediata apropiere a acestora. Poliţiştii au verificat cele patru unităţi de învăţământ din Orşova şi cinci unităţi comerciale din împrejurimile acestora. Cu această ocazie, în incinta unui bar din apropierea unei unităţi de învăţământ au fost depistaţi patru elevi care lipseau nemotivat de la cursuri“, a declarat Carin Sică, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.
Elevii au fost avertizaţi şi prezentaţi conducerilor unităţilor de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea.

Zeci de elevi găsiţi în baruri

Cadrele Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale şi agenţii de proximitate de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a abandonului şcolar în rândul liceenilor. „Acţiunea s-a desfăşurat în apropierea a trei licee din Drobeta Turnu Severin, precum şi în unităţile comerciale din vecinătatea acestora, în baruri fiind găsiţi peste 30 de elevi care chiuleau de la  cursuri“, a mai spus Carin Sică.
Elevii depistaţi în unităţile comerciale au fost însoţiţi în instituţiile de învăţământ şi reintroduşi în clase, iar administratorilor societăţilor comerciale li s-a atras atenţia asupra faptului că nu au voie să vândă băuturi alcoolice şi ţigări minorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII