Specializările româneşti sunt luate la puricat de instituţiile europene atunci când un absolvent de facultate autohtonă vrea să se angajaze în ţările UE în domeniul pentru care s-a pregătit. Nici străinilor nu le e prea uşor să îşi practice meseriile în ţara noastră, aceştia trebuind să facă stagii de adaptare şi să dea probe de aptitudini.
Absolvenţii facultăţilor care vor să plece la studii sau la muncă într-un stat membru UE trebuie să îşi echivaleze diplomele la centrele naţionale de recunoaştere a diplomelor academice din statul respectiv. Această recunoaştere se face cu ajutorul suplimentului de diplomă al Sistemului de Credite Transferabile (ECTS), cu cele 60 de credite corespunzătoare unui an de studiu şi sistemului de învăţământ de trei ani pentru obţinerea licenţei şi doi pentru obţinerea masterului, pe care România l-a introdus în 2005. Cei care au absolvit o facultate din cadrul universităţilor craiovene primesc, pe lângă diploma de licenţă, şi un supliment de diplomă, redactat în limba engleză, care este recunoscut în UE. „Dacă au diploma şi acest supliment de diplomă, nici un stat membru UE nu are cum să nu le recunoască studiile din ţară. Suplimentul de diplomă conţine creditele transferabile, în acest fel angajatorul putând şti ce competenţe are absolventul, în ce filiere poate lucra şi nivelul lui de cunoştinţe pe care le-a dobândit în timpul facultăţii. Acest supliment este chiar mai important decât diploma pentru că traduce tot ce a studiat absolventul în anii facultăţii. La sfârşit are chiar şi o schemă a învăţământului românesc“, a explicat Nicolae Panea, prorectorul Universităţii din Craiova.
Absolvenţii români, trecuţi prin testările UE
Şi cei care au absolvit o facultate cu mai mulţi ani în urmă pot solicita de la facultăţi suplimentele de diplomă sau altă diplomă de absolvire, unde notele să fie echivalate cu credite transferabile. Toate universităţile, inclusiv cele particulare acreditate, sunt obligate să ofere absolvenţilor aceste acte. Cu toate acestea, absolvenţii pot avea însă probleme la recunoaşterea diplomelor. „Până în 1990, diplomele româneşti nu erau recunoscute, cele din perioada 1990- 2004 sunt recunoscute parţial. În general, 80% dintre acestea se recunosc, absolventul trebuind să dea mai multe examene, dar sunt şi cazuri când statele UE nu recunosc aceste diplome“, a precizat Panea. Chiar dacă toate universităţile româneşti au adoptat sistemul de credite transferabile, programele de studiu din statele UE nu sunt similare. Universităţile pot solicita absolvenţilor români să susţină câteva examene de diferenţe cum ar fi cele de limbă sau istorie naţională. Acest lucru se întâmplă şi cu studenţii din alte state care vor să îşi completeze facultatea sau să se angajeze aici.
Medicii şi arhitecţii români, recunoscuţi în ţările europene
În timp ce pentru celelalte profesii absolvenţii facultăţilor craiovene trebuie să prezinte numeroase acte, iar uneori mai sunt şi testaţi şi trimişi în stagii de pregătire, medicii şi arhitecţii se pot angaja uşor în UE. Diplomele lor sunt recunoscute pe baza unor certificate de conformitate. Medicii, dentiştii, farmaciştii, veterinarii, asistenţii medicali, moaşele sau asistenţii care vor să profeseze într-un stat membru UE trebuie să se adreseze fie Serviciului de Recunoaştere a Calificărilor Profesionale din cadrul Ministerului Sănătăţii, fie Colegiului Medicilor Veterinari sau Colegiului Arhitecţilor. Nu toate specializările medicale din România sunt însă recunoscute în ţările UE, însă majoritatea corespund cerinţelor. Printre specializările pentru care medicii români trebuie să mai dea diferenţe se numără oncologia şi diabetul.
Străinii au restricţii la angajare în România
Angajatorii români nu mai sunt nici ei impresionaţi de diplomele străinilor, guvernul modificând condiţiile de recunoaştere a diplomelor şi calificărilor pentru profesiile reglementate. Pentru meserii ca avocat, restaurator, traducător sau interpret autorizat, psiholog, biochimist, biolog şi chimist în sistemul sanitar, expert contabil, contabil autorizat sau cadru didactic, recunoaşterea profesională se face de către o autoritate română corespunzătoare fiecărei profesii, care poate aplica şi măsuri compensatorii cum ar fi stagiul de adaptare şi probe de aptitudini. Stagiul de adaptare nu poate depăşi perioada de trei ani, iar a doua măsură este, de fapt, un examen de diferenţă.
Aceste măsuri se iau în cazul în care profesia respectivă include în România exercitarea uneia sau mai multor activităţi profesionale care nu se regăsesc în cadrul aceleiaşi profesii în statul de unde provine solicitantul sau dacă perioada de studii a solicitantului este mai scurtă cu cel puţin un an decât cea cerută în România. Ordonanţa nu se aplică însă pentru recunoaşterea în România a calificărilor necesare pentru exercitarea unei profesii reglementate recunoscute automat la nivel european, adică medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect.
