MEHEDINŢI. Un şofer din Mehedinţi a pus în pericol viaţa a patru tineri, urcându-se băut la volan, din dorinţa de a transporta la spital un vecin căruia i se făcuse rău.
Cinci tineri din comuna Hinova, judeţul Mehedinţi, au scăpat cu viaţă după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică au plonjat cu maşina în gol de la o înălţime de aproape cinci metri.
Din cauza ceţii dense, şoferul unei Dacii 1300, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a observat semaforul electric şi semnele de circulaţie care avertizau că pe acea porţiune a Drumului Naţional 57 din apropiere de localitatea Hinova sunt lucrări în carosabil şi a căzut în gol.
Maşina s-a înfipt cu partea din faţă în bitumul ud al unui pod aflat în construcţie şi doar o minune a făcut ca autoturismul să nu ajungă în apele Dunării sau să ia foc. În urma impactului violent, şoferul a fost aruncat prin parbriz, iar doi dintre pasageri au fost proiectaţi prin uşile rupte ale Daciei. O maşină a Poliţiei Rutiere a trecut prin zonă imediat după producerea accidentului. „Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării vitezei de rulare pe condiţii de ceaţă, şoferul nerespectând nici semnele de circulaţie. S-au înregistrat pagube materiale şi unul dintre pasageri a fost rănit superficial la cap. După testele biologice şi respiratorii s-a constatat că şoferul s-a urcat la volan băut“, a declarat subinspectorul de poliţie Valentin Chiriac. Şoferul vinovat de producerea accidentului a motivat că s-a urcat băut la volan ca să transporte la spital un vecin care leşinase şi avea nevoie imediată de îngrijiri medicale.