7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024

Normă la amenzi!

Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin s-au întrecut pe ei înşişi în amendarea prostituatelor care îşi fac veacul pe centura Severinului. Cele zece prostituate ce se vând participanţilor din trafic au primit chiar şi câte două amenzi pe zi, sancţionate fiind şi de poliţia municipală, şi de poliţia comunitară.

Finanţele Publice din Mehedinţi se confruntă cu o problemă legată de datoriile persoanelor fizice către stat. Pe lângă oamenii de rând, care au de plătit impozite pe locuinţe şi amenzile primite în trafic, în topul datornicilor către stat au apărut mai nou şi prostituatele. Acestea au acumulat de la începutul anului 2007 şi până în luna noiembrie o datorie de aproape trei miliarde de lei vechi, numai din amenzile primite de la oamenii legii. Reprezentanţii Serviciului Urmărire şi Recuperare a datoriilor de la persoanele fizice spun că există persoane care primesc zilnic chiar două amenzi. „Poliţiştii le amendează, iar noi muncim să le scăpăm de datorii, deoarece nu au cu ce să le plătească. Poliţiştii dau amenzi de parcă ar avea o normă“, au spus cei de la fisc. Zilnic, prostituatele sunt „vizitate“ de oamenii legii şi amendate cu cel puţin cinci milioane de lei. Pe centura oraşului Drobeta Turnu Severin, cel puţin zece femei oferă contra cost plăceri bărbaţilor dornici de o aventură.Unele prostituate au chiar 100 de amenzi de cinci milioane de lei fiecare, iar suma datorată nu va putea fi recuperată niciodată pentru că fetele nu au nici un bun pe care să poată fi pus sechestru.

 

Nu pot plăti datoriile către stat

 

„Nu voi plăti nici un ban. Nu am de unde. Am doi copii mici acasă. Poliţiştii ne-au dat amenzi cu nemiluita, dar nu avem din ce trăi şi iar ieşim pe stradă. Eu am amenzi de aproape 350 de milioane de lei“, a spus Adriana D., prostituată. Sunt zile când prostituatele nu câştigă decât bani de pâine. „Şi eu am aproape 300 de milioane de lei numai de la începutul anului. Nu o să le plătesc, pentru că nu câştig bani mulţi. Abia îmi ajung să cumpăr mâncare pentru copii“, a spus Mariana G.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU