Nici unul dintre cei şapte jucători transferaţi de Pandurii Târgu Jiu înainte de startul acestui sezon nu a dat satisfacţie, dovadă şi locul ocupat în clasament de gruparea gorjeană.
Clasarea pe locul 17 a echipei Pandurii în prima parte a sezonului 2007-2008 este şi o consecinţă a campaniei de transferuri slabe din vară. Aduşi de la Târgu Jiu, cei şapte fotbalişti Jaka Stromajer, Lucas Jackson, Dos Santos Edimilson, Adrian Rusu, Alexandru Piţurcă, Mircea Voicu şi Constant Djakpa au dezamăgit, doar ultimul evoluând constant ca titular, atât în mandatul lui Eugen Neagoe, cât şi sub comanda lui Gabi Zahiu. Deja s-a renunţat la serviciile brazilianului Edimilson şi nu este exclus ca şi alţii din cei nou-veniţi să-l urmeze.
Djakpa, revelaţie sau dezamăgire?
Constant Djakpa, alias Costel, a impresionat în startul sezonului, însă prestaţiile sale au fost din ce în ce mai proaste, culminând cu ultimul meci de la Galaţi, unde a fost eliminat. Djakpa, din postura de fundaş stânga, a reuşit să dea două goluri, ambele din faze fixe. Şi-a atras simpatia spectatorilor, dar i se pot imputa destule greşeli defensive care au costat echipa. „Am o stare de nervozitate deoarece echipa se află într-o situaţie grea“, a spus Djakpa.
Acesta va rata, pe lângă meciul cu Poli Timişoara, şi perioada de pregătire cu Pandurii, deoarece este convocat în lotul lărgit al Coastei de Fildeş, participantă la Cupa Africii pe Naţiuni. Una peste alta, nu este o afacere rea, deoarece calificarea cu naţionala de tineret a Coastei de Fildeş la Olimpiada de la Beijing 2008 şi selecţionarea sa în prima reprezentativă a „elefanţilor“ îi creşte cota lui Constant Djakpa.
Piţurcă, fără gol în campionat
Cum compartimentul ofensiv a fost „călcâiul lui Ahile“ pentru Pandurii în campionatul precedent, Eugen Neagoe şi-a adus „întăriri“. Atacanţii Jaka Stromajer şi Alexandru Piţurcă au fost responsabilizaţi cu golul, dar ambii au punctat doar la capitolul dezamăgiri. Stromajer a reuşit două goluri, unul în Liga I şi unul în Cupa României, iar Piţurcă a marcat un gol în competiţia surprizelor. Prezenţă constantă în primul unsprezece al lui Neagoe, fiul selecţionerului nu şi-a înscris numele pe lista marcatorilor din Liga I pentru Pandurii Târgu Jiu. Slovenul Stromajer are totuşi circumstanţe atenuante, fiind utilizat de „Geană“ pe un post care nu-i convenea, cel de mijlocaş dreapta.
Cei doi brazilieni, Lucas Jackson şi Dos Santos Edimilson, au reprezentat o prezenţă exotică la Târgu Jiu şi cam atât. Jacskon a prins patru meciuri oficiale în tricoul grupării gorjene, iar Edimilson s-a întors în Brazilia înainte de a apuca să debuteze. Adus de la Jiul Petroşani cu referinţe foarte bune, Mircea Voicu a evoluat slab în primele jocuri ale sezonului, a pierdut contactul cu primul unsprezece şi Neagoe l-a uitat pe bancă, motivând că jucătorul nu are moral. Cele câteva partide din finalul anului nu au arătat că Voicu are ce demonstra în echipamentul pandurilor.
Transferat de la Rapid, via UTA, fundaşul Adrian Rusu a fost o soluţie bună doar ca înlocuitor de circumstanţă al lui Rus. După excluderea din lot a ex-bistriţeanului, povara postului de titular a scos în evidenţă limitele fotbalistului. Prin prezenţa lui Rusu în centrul defensivei, echipa Pandurii scade media de înălţime şi aşa destul de modestă, iar duelurile fizice sunt câştigate şi valorificate de cele mai multe ori de adversari. Oficialii clubului gorjean susţin că se vor despărţi de cel puţin şapte jucători în această pauză competiţională, iar mulţi dintre nou-veniţi ar putea să se afle pe lista disponibilizaţilor.