14.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

Sărbători cu cântec

„A plecat un tren aseară/ Şi cu el iubirea mea/ Cui voi spune astă-seară/ Somn uşor când m-oi culca?“. Atunci când aud sau citesc aceste versuri, iubitorilor de muzică populară şi nu numai le vine în minte un singur nume: Doina Boierică, o cântăreaţă care îndulceşte Sărbătorile de iarnă şi face vinul să curgă în valuri la petreceri.

Nu există petrecere sau sărbătoare la români fără taraf şi muzică populară sau lăutărească. De Crăciun sau de Revelion, olteanului nu lipsesc muzica, dansul şi voia-bună şi după câteva pahare de vin toţi mesenii se prind în joc şi la bucuria lor iau parte şi cei care le cântă sau care îi servesc la masă, oameni pentru care Sărbătorile înseamnă să îi faci pe alţii să se simtă bine. „Cam puţin trăiesc magia sărbătorilor. Încerc să mă integrez, să paticip la bucuria publicului, să simt şi eu la fel ca ei, deoarece pe noi Crăciunul şi Anul Nou ne găsesc pe scenă, cântând“, a spus Doina Boierică, solista care seară de seară aduce cântecul şi jocul petrecăreţilor de la restaurantul Craiova.

„Compuneam cântece la orele de matematică“

Doina Boierică a început să cânte la 14 ani, când împotriva voinţei părinţilor ei s-a înscris la Şcoala de Muzică. „ Atunci când eram mică îmi imaginam că sunt Maria Cornescu şi cântam în pahar, la ţară, pe prispă. Eram nelipsită de la nunţile din sat, unde stăteam numai lângă formaţie şi mă uitam fascinată la cântăreţe, să văd cum cântă, cum se mişcă, să le fur tehnica. La 14 ani m-am înscris la şcoala de muzică fără să ştie ai mei, care mi-au spus să termin cu muzica şi toate prostiile astea şi să îmi văd de carte. Acest lucru m-a ambiţionat şi am vrut să le arăt că pot face carieră în muzică“, a povestit Doina. Acum, la 30 de ani, se poate mândri cu 13 albume de muzică populară şi lăutărească şi numeroase premii obţinute la concursuri şi festivaluri. „La 16 ani am scos primul album, iar la 18 ani am luat locul I la Festivalul Maria Tănase, dar am fost foarte supărată că nu am luat marele premiu. Oricum, am demonstrat că pot să cânt şi că trebuie să fiu lăsată să fac ce îmi place. Nu mi-a plăcut cartea, compuneam cântece la orele de matematică“, a spus Doina Boierică.

„Cânt numai muzică populară şi lăutărească“

Trăieşte pentru publicul ei, pe care îl cucereşte de la primele acorduri şi nimic nu este mai important pentru un cântăreţ decât să scoată lumea la joc la nunţi şi alte petreceri. „Un solist simte ce vrea omul, te uiţi în sală, îi vezi privirea şi schimbi cântecul după placul lui. Cea mai mare mulţumire este să vezi că le place, că joacă de plăcere şi se distrează“, a spus Doina. Alături de formaţia ei, Doina Boierică nu cântă decât muzică populară şi lăutărească. „Nu mă văd cântând altceva. Aş putea, dar nu îmi place. Pot să ascult orice gen de muzică, dar cânt numai muzică populară şi lăutărească. Nu am fost niciodată într-o discotecă, dar o dată la Chicago am mers într-un club de hip-hop şi nu am rezistat mai mult de un sfert de oră. Am mers apoi într-un restaurant unde se asculta muzică românească şi sârbească“, a povestit Doina.

De Sărbători, pe scenă

Cu toate că în fiecare seară cântă, iar de Sărbători are agenda plină de evenimente, Doina Boierică îşi face timp şi pentru familie. „Cânt în seara de Ajun, în ziua de Crăciun, după Crăciun, de Revelion sunt tot la restaurantul Craiova. Singura mea zi liberă este 1 ianuarie, în rest, cânt. Stau puţin cu familia de Sărbători şi încerc să păstrez câteva din tradiţiile noastre. De exemplu, eu gătesc în fiecare an 230 de sarmale, pentru toată familia. Încerc să împac muzica şi viaţa de familie. Cu toate că este cam gelos, soţul meu mă înţelege şi este mândru de mine“, a spus Doina. Cariera este însă foarte importantă pentru tânăra cântăreaţă, care are în lucru şi un nou album. „Acum lucrăm la un nou album, pe care încă nu l-am botezat. Am înregistrat cu Sile de la Cernica, un mare violonist, şi de ceva timp am luat şi un saxofonist, Marinel Purcelan, care la cei 20 de ani ai săi cântă senzaţional şi se potriveşte perfect cu muzica vlaşov, din zona de interferenţă a Olteniei cu Orşova, pe care o cânt eu“, a spus Doina. Şi fiecare zi, fie ea sărbătoare sau nu, este la fel pentru Doina Boierică, muzică şi familie. „De la şase seara până la 12.00 noaptea cânt, pot să stau însă şi peste program. Ajung acasă de obicei pe la 1.00. Dacă beau seara o cafea ca să rezist, adorm pe la patru dimineaţa. La 10.00 mă trezesc şi până la 13.00 gătesc pentru că îmi place foarte mult, şi stau cu familia. Apoi vine formaţia şi repetăm vreo câteva ore şi mergem la restaurant, unde ne aşteaptă în fiecare seară publicul“, a spus Doina Boierică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII