1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriEşec cu parcurile industriale la Calafat

Eşec cu parcurile industriale la Calafat

Tentativa autorităţilor locale şi a Agenţiei Române de Investiţii Străine de a aduce străinii la Calafat a eşuat în ultimii doi ani. Investitori din Germania, Italia, Cehia, Spania şi Canada au făcut stânga împrejur când au auzit că sunt la 90 de kilometri de cel mai apropiat centru comercial şi de desfacere.

 

În timp ce investitorii străini se înghesuie pe malul Dunării, la Brăila şi Galaţi, Calafatul nu este „curtat“ de nici o companie străină, dar nici de cele româneşti. Pe site-ul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS) sunt prezentate de aproape doi ani, în limba engleză, anunţuri referitoare la investiţii în două parcuri industriale care ar urma să se înfiinţeze la Calafat. Deşi preţurile pe metrul pătrat sunt de două ori mai mici decât în parcul industrial din Craiova şi există o serie de alte facilităţi, străinii au plecat din Calafat la fel de repede cum au venit.

Eşec „din faşă“

„Au întrebat foarte mulţi investitori străini despre parcurile industriale, dar oricâte avantaje ar fi avut, ne întrebau la ce distanţă este cel mai apropiat centru de desfacere. Când le spuneam că la 90 de kilometri, făceau cale întoarsă“, a menţionat primarul din Calafat, Petre Trăistaru. Cel mai mare dintre cele două parcuri ar urma să fie înfiinţat lângă fosta fabrică de biosinteză din Calafat, unde primarul spune că există 40 de hectare de teren (mai exact un izlaz) ale municipalităţii, ce pot fi puse oricând la dispoziţia investitorilor străini. „Se poate schimba oricând destinaţia terenului, pentru a se construi pe el, dar nimeni nu este interesat“, a spus primarul Trăistaru. Potenţialii investitori au fost din Germania, Spania, Canada, Italia şi Cehia, dar nici unuia nu i-a convenit locaţia Calafatului.

Avantajele parcurilor industriale

Potrivit ARIS, cel mai mare dintre cele două parcuri industriale potenţiale din Calafat va avea o suprafaţă de 12 hectare, iar cel de-al doilea, de zece hectare. Terenul este la dispoziţia primăriei, preţul pentru închirierea terenului ar fi de trei euro pe metrul pătrat, pe când în Craiova este de nouă euro pe metrul pătrat. Există utilităţi cum ar fi electricitate, apă, canalizare în zonă, telecomunicaţii. Parcul ar avea acces la calea ferată, la Portul Calafat, la un drum european şi la un drum naţional.

Dezavantaje

Din păcate, Calafatul se află la aproximativ 90 de kilometri de cel mai apropiat oraş mare. Densitatea populaţiei este foarte redusă, aspect ce ar îngreuna intenţia investitorilor străini de a găsi forţă de muncă pentru a lucra în parcul industrial. Cel mai apropiat centru comercial de desfacere şi de afaceri este la Craiova, deci încă o bilă neagră pentru Calafat. Investiţiile străine ar trebui să fie de tip „greenfield“, adică de la zero, dar pentru aceasta trebuie schimbată destinaţia terenurilor puse la dispoziţie de Primăria Calafat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU