7.8 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriO calificare, până-n liberare!

O calificare, până-n liberare!

23 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Pelendava Craiova au început ieri un nou an de cursuri de calificare în meseria de legumicultor. Având o durată de trei luni, cursurile constau atât în ore de pregătire teoretică, dar şi în ore de pregătire practică în fermele din incinta penitenciarului şi vor fi susţinute, şi anul acesta, de lectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă (ANCA) – Oficiul Dolj. Ca şi în anul anterior, cursanţii au fost selecţionaţi după anumite criterii: să aibă minimum opt clase, să fie condamnaţi definitiv şi să mai aibă cel puţin şase luni până la discutarea în Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată.

„La finalizarea cursului, persoanele private de libertate vor susţine un examen de evaluare a cunoştinţelor, în urma căruia vor primi certificate de calificare în meseria de legumicultor, eliberate de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, certificate care le vor fi de un real folos după eliberare: fie pentru a se angaja la vreo fermă, fie pentru a-şi deschide propriile afaceri. De asemenea, aceste cursuri de calificare facilitează reinserţia socială a persoanelor private de libertate, atât în perioada detenţiei, cât şi după liberare“, a declarat agent-şef adjunct Gheorghe Bran, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Pelendava Craiova.

 

Fermă de partid

până în ’90

 

Amplasat la opt kilometri de Craiova, Penitenciarul cu Regim Semideschis Pelendava are aproximativ 950 de hectare de teren arabil, în vreme ce alte 19 sunt ocupate de clădiri, dependinţe şi curţi. Până în anii ’90, acestea au servit drept „fermă de partid“, înfiinţată înainte de 1960, şi care, ulterior, a aparţinut de Oficiul Economic Central Carpaţi. Din 1990, ferma s-a transformat în Întreprinderea Agroindustrială de Producţii şi Prestaţii Craiova, iar după numai un an, ferma a fost preluată de Serviciul Român de Informaţii Bucureşti şi botezată de-a lungul timpului în mai multe feluri: Societatea „Pelendava“ Craiova, Regia Autonomă Pelendava, UM 05099. În iunie 1999, fosta fermă de partid a devenit puşcărie, profil pe care îl are şi astăzi.

Mai mult decât atât, este singura unitate cu sistem penitenciar semideschis din ţară. Iar de anul trecut, hectarele de pământ arabil şi dependinţele în care odată se îngrăşau porcii şi vitele sacrificate pentru ospeţele de partid servesc astăzi specializării persoanelor private de liberate în două meserii: de crescător de animale şi de legumicultor. Numai anul trecut, la Penitenciarul Plendava Craiova au primit certificat de calificare 47 de legumicultori şi un număr aproximativ egal de crescători de animale.

Una dintre cele mai mari ferme olteneşti

Penitenciarul Pelendava are ca obiective principale de activitate producţia agricolă şi prelucrarea industrială a produselor din carne şi lapte, acestea fiind structurate pe şapte sectoare de activitate: un sector vegetal cu o suprafaţă de 950 de hectare de teren arabil de pe care se asigură furajele necesare fermelor zootehnice, un sector de exploatare, întreţinere şi reparaţii tractoare şi maşini agricole, un sector hortiviticol cu o suprafaţă de opt hectare de vie, un hectar de pomi fructiferi şi trei hectare de grădină de legume, o fermă cu 500 de bovine, dintre care 200 sunt vaci de lapte, o fermă de porcine cu o capacitate de 3.500 de animale, în cadrul căreia se află şi o fabrică de nutreţuri combinate, ce aprovizionează cu furaj combinat unităţile de penitenciar învecinate, şi spaţii de depozitare pentru circa 2.000 de tone de cereale. De asemenea, mai deţine un sector de prelucrare a produselor din lapte şi carne – cu atelier de brânzeturi, abator şi atelier de preparate din carne. Ultimul sector este secţia de deţinere, cu o capacitate de 140 de locuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS