Programa şcolară – curat meşteşug de prosteală

Părinţii care intră astăzi în camera copilului lor pentru a-l ajuta cu temele se simt din ce în ce mai des depăşiţi de situaţie. Şi nu revolta adolescentină este de vină, ci manualele de pe biroul elevului. Deschizând un astfel de manual, putem citi: „Teoremă: înmulţirea vectorului legat r=(x,y) cu scalarul Ü care aparţine de R este vectorul notat Ür având coordonatele (Üx, Üy)“. Înţelegeţi ceva? Nici noi. Veţi spune că e vorba despre matematici superioare, însă nu am făcut altceva decât să reproducem una dintre teoremele în care abundă manualul de matematică pentru clasa a X-a. Astfel de noţiuni sunt obligaţi să înveţe şi să înţeleagă toţi adolescenţii români, elevi ai unui sistem care se vrea a fi unul de… cultură generală. Că programa şcolară preuniversitară este sufocată de informaţii este deja un lucru bine ştiut şi de cei ce nu lucrează în domeniul educaţional, dar puţini conştientizează amploarea fenomenului. Am aflat cu stupoare de la unul dintre cei mai buni profesori de ştiinţe exacte din Bănie că, la matematică, programa maximală de liceu depăşeşte programa maximală pentru olimpiadele internaţionale. Astfel, dacă la olimpiadele internaţionale nu se cer integrale şi ecuaţii diferenţiale, în programa de liceu din România apar astfel de cerinţe. O aşa constatare face inutil orice comentariu.
Cum s-a ajuns însă ca manualele româneşti de liceu să rivalizeze cu cele ale facultăţilor? Explicaţia o găsim într-un interviu acordat de doamna Zvetlana Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Deşi sunt făcute de profesori diferiţi, nu există diferenţe între un manual şi altul. Toţi se complică, toţi vor să arate cât de mult cunosc ei, fără să se gândească, practic, la elev“. Cauza incontinenţei informaţionale din şcoala românească este legată aşadar şi de narcisismul unor autori de manuale. În plus, în mediile pedagogice umblă vorba că principalul criteriu aplicat de Ministerul Educaţiei în desemnarea câştigătorilor competiţiei pentru manualele alternative nu este atractivitatea manualelor, ci costul lor redus. Este mai important aşadar să avem manuale ieftine decât manuale performante, este mai important să avem manuale suprasaturate de informaţii decât manuale cu un conţinut mai redus, dar limpede structurat. Victimele acestui principiu al cantităţii care primează în faţa calităţii sunt tot ei: elevii.
Un efect al acestei situaţii este şi orarul incredibil de încărcat al adolescenţilor români. Programul zilnic al unui elev de clasa a X-a, care studiază la unul dintre colegiile Băniei, începe la 7.30 dimineaţa. Acest debut matinal al cursurilor îi sileşte pe elevi să se scoale odată cu găinile, iar după cele şase sau şapte ore de studiu să revină epuizaţi acasă, blestemându-şi şcoala, şi profesorii din cauza cărora mai trebuie să petreacă alte trei ore făcând teme. Regimul de zece ore pe zi consumate pentru şcoală este, de altfel, obişnuit pentru elevii români de astăzi. La un asemenea ritm nu ar trebui să ne mai mire fenomenul generalizat al absenteismului şcolar sau nivelul scăzut de cultură de care este acuzată tânăra generaţie de elevi. Căci forma în care se face astăzi şcoală în România nu este altceva decât un curat meşteşug de prosteală.
În final, ca să nu fim răuvoitori cu matematicile, vom alege la întâmplare unul dintre exerciţiile pentru acasă ale Manualului de Psihologie pentru liceu: „Un psiholog francez, Theodule Ribot, a scris o carte intitulată Logica sentimentelor. În ce sens credeţi că se poate vorbi de o logică a sentimentelor?“