Cu o copie după un certificat de înregistrare a unei societăţi, oricine poate confecţiona o ştampilă care, odată pusă pe diverse acte, poate produce efecte juridice devastatoare. Nimeni nu controlează ce faci cu ştampila pentru că nu avem legi în acest sens.
„Ce îmi trebuie pentru o ştampilă?“. „Certificatul de înregistrare al firmei. Puteţi să aduceţi chiar şi o xerocopie“, vine răspunsul de la oricare atelier de confecţionat ştampile din Craiova. Unii confecţioneri solicită şi o copie după actul de identitate al celui care vrea ştampila, chiar dacă persoana respectivă nu are nici o legătură cu firma pentru care vrea însemnul cu cea mai mare importanţă în activitatea unui agent economic sau a unei instituţii. Deci, aproape oricine poate intra în posesia unei ştampile de la o firmă oarecare, pe care să o folosească în diverse scopuri. Nu verifică nici o instituţie a statului veridicitatea unei ştampile, decât în cazuri extrem de rare, când efectele unui act ştampilat sunt dubioase sau dacă se fac anumite sesizări. Autorităţile de control din Dolj spun că nu prea există sesizări de acest gen.
Semnal de alarmă!
Nu există document pus în circulaţie de agenţii economici pe care să nu fie aplicată ştampila unităţii. Documentele fără ştampilă nu au nici o valoare din punct de vedere juridic, nu produc efecte. Multe persoane au dubii în ceea ce priveşte veridicitatea unei ştampile, dar puţini au avut curajul să reclame la organele în drept posibilitatea unui fals. Acest produs poate fi relativ uşor falsificat şi utilizat de diverşi indivizi pe diverse documente. „Ştampila este o armă împotriva falsificării documentelor, a depistării imitaţiilor, fiind utilizată în acelaşi timp ca marcă a instituţiilor de stat sau a firmelor particulare“, a spus un confecţioner de ştampile.
La fel de uşor, ştampila poate deveni o „armă“ credibilă pentru falsificarea documentelor. În Europa vestică, afacerile se perfectează după o strângere de mână, iar acordul verbal este sfânt pentru ambii parteneri de afaceri (documentele se redactează ulterior). În unele ţări este suficientă semnătura electronică pe acte emise de autorităţi publice, astfel că ştampila a devenit istorie. În România, un act care nu poartă ştampila emitentului nu este luat în seamă.
Organele de control ale statului nu au avut niciodată ca temă generică verificarea autenticităţii unei ştampile, din cauză că nu s-au confruntat cu un astfel de fenomen. Şi legislaţia este permisivă. De fapt, nu există un act normativ care să oblige verificarea autenticităţii ştampilelor. Doar în anumite cazuri rare se fac verificări la firme pentru a vedea dacă o ştampilă suspectă corespunde realităţii sau este un fals.
Cazuri de falsificări de ştampile
Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul poliţiei doljene susţine că a avut cazuri, anul trecut, de falsificare a unor adeverinţe de salariu utilizate de falsificatori pentru obţinerea de credite bancare.
„Ştampila era falsificată prin scanare sau copiere. S-a verificat, iar firma exista, dar i-a fost copiată ştampila, nu confecţionată în fals“, a precizat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Şi Garda Financiară a întâlnit cazuri de ştampile falsificate, ale unor firme-fantomă. Cum acestea nu erau din Dolj, cercetările nu au mai continuat. A devenit brusc „treaba Bucureştiului“.
„Este vorba de facturi fiscale din acelea care se vindeau prin Bucureşti, pe la Europa. Au ajuns şi pe la noi şi aveau ştampile false, dar nu am descoperit firmele respective în Dolj“, a spus unul dintre comisarii Gărzii Financiare Dolj.
În ultimul timp, Codul Fiscal s-a adaptat cerinţelor de siguranţă şi îngrădeşte posibilitatea falsificatorilor de ştampile de a-şi pune în practică îndemânările, prin schimbarea facturilor. „Acum nu mai este obligatoriu să pui ştampila firmei pe factură, pentru că sunt alte elemente de identificare“, a afirmat comisarul-şef al Gărzii Financiare Dolj, Dragoş Ursulescu.
