6.4 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrevă la SJA Mehedinţi

Grevă la SJA Mehedinţi

Doi asistenţi şi un şofer de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi au intrat în greva foamei din cauza abuzurilor săvârşite de conducerea unităţii sanitare. În replică, directorul tehnic, Nicuşor Câtu, a intrat şi el în grevă. Angajaţii Ambulanţei din Mehedinţi au declarat că s-au săturat să fie minţiţi în ceea ce priveşte drepturile salariale şi prejudiciile economice aduse bugetului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi. Greviştii îl învinovăţesc pe directorul tehnic, Nicuşor Câtu, care este acuzat şi de conflic de interese.

„Vrem să tragem un semnal de alarmă. Nu este respectat contractul colectiv de muncă, iar apelurile din teritoriu pentru deplasarea autosanitarelor sunt dirijate spre o unitate particulară, unde câteva persoane din conducerea SJA Mehedinţi au calitatea de acţionari, diminuând astfel activitatea acesteia din urmă“, a declarat Crişan Dumitraşcu, lider de sindicat la SJA Mehedinţi.

 

Directorul, acuzat de interese ascunse

 

Directorul tehnic al SJA Mehedinţi, Nicuşor Câtu, a intrat şi el în greva foamei, în semn de protest la greva subalternilor săi. Miercuri, în jurul prânzului, patru persoane făceau grevă în Staţia de Ambulanţă din Drobeta Turnu Severin.

„Eu nu sunt vinovat că soţia mea este acţionar în noul serviciu particular de ambulanţă din Severin. Dacă domnilor care au intrat în grevă nu le mai place de ochii mei şi fac grevă, de acum nici mie nu îmi mai place să fiu terfelit de unii care nu au decât interese ascunse şi intru şi eu de acum, de la ora 12.00, în greva foamei“, a declarat Nicuşor Câtu, director tehnic al Ambulanţei Mehedinţi.

Greviştii îl acuză pe directorul tehnic, Nicuşor Câtu, că ar avea interese ascunse şi implicaţii în noul serviciu privat de ambulanţă, care a luat fiinţă recent în Drobeta Turnu Severin.

Cei trei îl incriminează pe Nicuşor Câtu că ar dirija unele comenzi de la SJA către ambulanţa privată, prejudiciind bugetul Serviciului Judeţean de Stat din Mehedinţi. Acest lucru le-ar afecta şi salariile, care nu au mai crescut de aproape un an.

„Preia comenzile de la ambulanţa de stat şi le transmite la ambulanţa condusă de soţia lui. Ne-a diminuat nouă maşinile disponibile, lasă pe tură numai şapte, să nu facem faţă solicitărilor, şi atunci el sună la concurenţă, să ne diminueze cursele şi, astfel bani câştigaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate. Nu mai reprezintă interesele noastre, le reprezintă pe ale altora“, au declarat cei trei grevişti.

 

Şi la stat, şi la patron

 

Lucrătorii de la Ambulanţă, care protestează de peste 48 de ore, susţin că multe cadre medicale, doctori, asistenţi şi chiar şoferi, lucrează la ambele servicii. Dacă la particular îşi fac serviciul cum scrie la carte, la SJA Mehedinţi se odihnesc după turele grele de la patron.

„Sunt peste zece medici şi zece asistenţi şi şoferi care lucrează 24 din 24 de ore. Dorm la noi 12 ore, pentru care sunt plătiţi de stat, şi pleacă la ambulanţa particulară, unde muncesc alte 12 ore. Nu cred că este normal“, a declarat conducătorul auto Ionel Paun, care a intrat primul în grevă.

Cei trei salariaţi ai SJA Mehedinţi nu vor să renunţe la greva foamei. Aceştia doresc ca autorităţile administrative şi cele medicale ale judeţului să ia măsuri împotriva celor vinovaţi.

Managerul interimar al SJA Mehedinţi, Horia Ene, susţine că activitatea Ambulanţei nu este afectată din cauza grevei celor patru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS