Cristian Antonescu, patronul unei societăţi din Mehedinţi, acuză o firmă de leasing din Bucureşti că l-ar fi înşelat cu un autovehicul în valoare de aproape 40.000 de euro.
Maşina achiziţionată în luna decembrie 2007, în leasing, are câţiva parametri tehnici care nu au fost omologaţi la Serviciul Poliţiei Rutiere din România, astfel încât proprietarul care a plătit până acum 15.000 de euro nu se poate folosi de autovehicul.
„M-au înşelat. Mi-au luat bani cei de la Ţiriac Leasing şi cei de la Casa Auto din Bucureşti şi mi-au dat o maşină pe care nu pot să o conduc pe drumurile din România. După 90 de zile de la achiziţionare m-au anunţat să îmi înmatriculez singur maşina în Severin“, a declarat Cristian Antonescu.
Autoutilitara de transport marfă este mai lungă şi mai înaltă, iar motorul are o capacitate de 3000 cmc, parametri tehnici care nu sunt recunoscuţi de Registrul Auto Român.
Cristian Antonescu s-a putut folosi de noul său autovehicul doar 30 de zile, timp în care firma de leasing din Bucureşti ar fi trebuit să perfecteze actele şi să pună la dispoziţia clientului certificatul de înmatriculare, cartea de identitate şi tichetul de inspecţie tehnică periodică, lucuru care nu s-a întâmplat.
„Noi nu avem nici o vină. Clientul are dreptate şi poate să fie supărat, dar nu pe noi. Societatea noastră a vândut maşina unei firme de leasing şi noi am răspuns doar de autorizaţia provizorie de 30 de zile. De restul ar fi trebuit să se ocupe clientul şi firma de leasing. Nici domnul Cristian Antonescu nu şi-a respecat în totalitate îndatoririle“, a declarat dealerul Traian Negru din Bucureşti.
Autovehiculul achiziţionat pe firmă poate fi considerat furat. Seria şasiului trecută în autorizaţia provizorie eliberată de Ţiriac Leasing nu corespunde cu seria trecută pe şasiul maşinii.
Cu toate că nu şi-au respectat clauzele contractului, firma de leasing a trecut la ameninţări, încercând să constrângă clientul să-şi înmatriculeze singur maşina, dar să şi plătească ratele de leasing.
„Nu vă pot da detalii despre acest caz. Vă pot spune doar că în acest contract sunt trei părţi implicate, care ar fi trebuit să-şi respecte clauzele. Iar dacă mă întrebaţi cine trebuia să-i asigure clientului cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare, în acest moment conversaţia noastră a luat sfârşit“, a declarat telefonic Marius Nicula, reprezentantul firmei Ţiriac Leasing.