9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriArtistul din spatele modei

Artistul din spatele modei


Prezentări de modă, videoclipuri muzicale, colaborări cu reviste glossy şi apariţii în emisiuni de televiziune sunt lucruri la care visează orice adolescentă. Pentru Alina Cherciu, o tânără de 18 ani, din Craiova, toate acestea fac parte din viaţa de zi cu zi, ea fiind unul dintre cei mai talentaţi hair-stylişti şi make-up artişti ai momentului.

 

La numai 18 ani, Alina Cherciu are deja o carieră în modă. A făcut parte din echipa de hair-stylişti de la Săptămânile Modei, organizate în marile oraşe din România, a aranjat şi machiat manechinele din prezentările lui Cătălin Botezatu, a realizat coafurile şi machiajul din câteva videoclipuri muzicale şi este hair-stylistul revistei Joy. Cu toate acestea, Alina povesteşte cu modestie despre cariera ei şi pune înainte de orice şcoala. „Pe primul loc este şcoala. Sunt anumite lucruri în viaţă pe care trebuie să le ştii. Restul lucrurilor vin de la sine“, a spus Alina, care este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Marin Sorescu“.

Face parte din echipa L’Oreal

Cariera ei a început în timp ce se plimba prin Bucureşti, pe Calea Victoriei, când şi-a convins mama să intre în clădirea unde era Academia L’Oreal, ca să întrebe cât costă un curs de hair-style. „Pentru că aveam 16 ani, nu au vrut să mă primească deoarece trebuia să am liceul terminat, dar mi-au dat numărul de telefon al lui Laurent Tourette, ambasadorul L’Oreal în România, care organiza astfel de cursuri la care puteau participa şi persoane care nu aveau 18 ani. Când m-am înscris eu, cursurile deja începuseră, dar am reuşit să îi ajung din urmă pe colegii mei. La final am rămas în echipa lui de hair-stylişti“, a povestit Alina. Atunci când Laurent a luat-o în echipa lui, Alina şi-a convins părinţii că pasiunea ei pentru coafură şi machiaj nu este ceva trecător şi că viaţa şi cariera ei viitoare depind de aceste lucru. „La început, mama nu a fost de acord, îmi rupea planşele de desen, mă punea mereu să învăţ şi nu suporta să vadă că eu stau în oglindă şi îmi aranjez părul în diferite moduri sau mă machiez“, a spus Alina.  

Stilist la prezentările lui Botezatu şi în videoclipuri

Au urmat numeroase prezentări, participarea la Săptămânile Modei de la Bucureşti şi Iaşi. În cadrul acesteia a realizat coafuri pentru prezentările de modă ale lui Cătălin Botezatu şi ale Wilhelminei Arz., iar Alina a devenit răsfăţata marilor creatori şi a celorlalţi stilişti. „Când spui stilist sau make-up artist, te gândeşti la o persoană cu experienţă, iar eu sunt mică. Am sărit peste etapa de salon. Fac deja parte dintr-o echipă de stilişti. Sunt cea mai mică din echipă. Toţi au grijă de mine şi simt nevoia să mă ocrotească. Îmi cară bagajele, mă pun să mănânc. De exemplu, Cătălin Botezatu îmi aduce mâncarea, ca nu cumva să uit să mânânc“, a povestit Alina Cherciu. De curând a început colaborarea cu Tom Boxer şi a aranjat şi machiat pentru videoclipul „Ca tine“ al formaţiei Fly Preject şi pentru videoclipul piesei „Zamorena“ a Ancăi Parghel. Pe lângă momentele frumoase din cariera ei, tânăra craioveancă îşi aminteşte şi de cele mai puţin plăcute. „Anul trecut, Tom Boxer a vrut să mă ia la Barcelona, la un eveniment. Am făcut rost de procură de la părinţi, dar nu am putut să mă urc în avion pentru că Tom Boxer nu avea cazierul scos. Am rămas în aeroport supărată şi i-am sunat pe părinţii mei să vină să mă ia. De aceea toţi se roagă de mine să fac 18 ani ca să pot merge şi eu în turnee. Nici nu realizez ce mi se întâmplă, cât de departe am ajuns şi mi-a venit să râd când Mihaela Tatu mi-a cerut cartea de vizită“, a spus Alina.

„Cred că artiştii sunt cei mai fericiţi oameni din lume“

Naveta între Bucureşti şi Craiova, agitaţia de la prezentările de modă, diferitele proiecte în care este implicată nu o obosesc pe Alina, care de dimineaţa şi până seara este veselă şi gata de muncă. Lucrează când are timp şi în marile saloane din Bucureşti, aranjează şi machiază mirese din lumea mondenă a Bucureştiului, este hair-stylitul revistei Joy şi este invitată în numeroase emisiuni de televiziune. „Sunt mereu pe drumuri, dar nu mai simt oboseala. M-am obişnuit. Lumea modei este fascinantă, te atrage. Fac ceea ce îmi place. Simt că sunt apreciată. Nu te plictiseşti niciodată, nu oboseşti, mereu creezi altceva. Eu mă machiez în oglindă. Aşa îmi vin ideile. Cred că artiştii sunt cei mai fericiţi oameni din lume“, a spus Alina. Cât desprea planurile de viitor, Alina are agenda plină. Va aranja actorii dintr-un serial nou „Dream City“, în care vor juca Mugur Mihăescu, Teo, Anca Parghel şi Tom Boxer, se pregăteşte de bac şi de admiterea la facultate şi a trimis deja o aplicaţie şi câteva picturi la Universitatea de Artă San Francisco, care au invitat-o să viziteze instituţia.

„Am avut mult mai mult decât am visat“

Alături de ea, la fiecare prezentare de modă, videoclip, interviu sau alt proiect este mereu mama ei. „Este foarte important să ai pe cineva care te susţine. Peste tot, mama este cu mine. Când eu aranjez manechinele sau actorii, ea stă într-un colţ şi se uită la mine. Are emoţii mult mai mari decât mine“, a povestit Alina. Şi, cu toate că din vorbele tinerei artiste reţeta succesului pare simplă, în spatele carierei ei se ascunde multă muncă şi talent. „Trebuie să ai talent, răbdare, să faci ceea ce îţi place, să vii mereu cu lucruri noi, cu idei noi. Este nevoie şi de puţin noroc şi trebuie să nu faci compromisuri. Cred că singurul pe care l-am făcut eu a fost că am renunţat la timpul meu liber. Dar îmi place să învăţ, să lucrez, să am proiecte noi. Am avut mult mai mult decât am visat“, a spus Alina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII