Florinel se mărită!

Suntem în viitor, în România anului european 2020, într-un oarecare sat din Oltenia, cu un drum principal năpădit cam de aceleaşi gropi şi buruieni. Casele sunt tot joase şi gardurile tot dărăpănate, dar termopanele şi internetul wireless fac acum parte din fiecare gospodărie. Din loc în loc, mai vezi un biet şi bătrân Tico de care se sprijină aceeaşi vacă rablagită care dă şi lapte, trage şi la jug, dar încă nu a învăţat cum se poate hrăni cu manele. Vaca rumegă tot fân, iar babele rumegă tot aceleaşi veşti de la nepoţii plecaţi la muncă peste hotare. De-acum nu doar Spania sau Italia sunt destinaţiile predilecte, ci şi Olanda sau Norvegia. Umblă vestea că a lu’ Cumpănaşu, plecat ajutor de bucătar la Oslo acum trei ani, se întoarce să facă nuntă mare. Mă-sa a ieşit îmbujorată toată într-o zi la poartă, zicând cui se nimerea: „Mă sună Florinel şi-mi zisă că se-nsoară, zău; Cică vine acilişea în câteva zile să facă nuntă; Nu ştiu, zilele mele fericite, cu cine, că nu-mi zisă nici măcar cum o cheamă, dar cică e de acolo, de la norvejieni“.
Peste zece zile, în faţa termopanelor lui Cumpănaşu, trage în ceas de seară o maşină sport liliachie, cu numere străine. Din ea se coboară precipat Florinel şi a sa cămaşă liliachiu înflorată, care se lipeşte iubitor de flanelul mumă-sii. În spatele lui Florinel, apare un bărbat vânjos, pitit după nişte ochelari de soare şi un buchet de flori. Prietenul lui Florinel oferă galant buchetul mamei încurcate, dar curioase: „Unde e, mamă, nora? Unde e, s-o văz?“
A fost lovitura anului pentru europeanul sat din Oltenia. Florinel a făcut cununia la primărie, stârnind huiduieli în clipa sărutului matrimonial cu vânjosul său prieten şi soţ. Popa din sat a organizat o mişcare de protest inutilă, căci legea statului român ţinea cu proaspăţii miri. Aceştia au încasat, de altfel, şi tradiţionalul ajutor în valoare de 200 de euro din partea autorităţilor, jurând solemn să respecte Codul Familiei. Pentru câteva zile, cei doi au fost vedete, spre deliciul părţii scandinave a cuplului, în a cărui ţară astfel de căsătorii deveniseră parte din cotidian. România însă anulase doar de câteva luni acea infamă formulare introdusă în februarie 2008 în Codul Familiei şi care stipula că familia se bazează pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie, şi nu pe uniunea între soţi, aşa cum prevedeau legile ţărilor mai civilizate.
Dacă revenim în prezent, constatăm că recenta amendare de către Senat a Codului Familiei a provocat reacţii severe din partea organizaţiilor care apără drepturile minorităţilor sexuale, reacţii susţinute de organizaţii internaţionale pentru drepturile omului. În contrapondere, atitudinea adoptată de mişcările conservatoare este solid sprijinită de puternicele asociaţii pro familie din SUA. Opinia publică reprezintă şi ea o piesă importantă în jocul legalizării căsătoriilor homosexuale: 52% dintre românii chestionaţi în cadrul ultimului sondaj Soros resping hotărât homosexualitatea.
O dezbatere publică este de dorit, dar, din păcate, multe voci afirmă că avem destule alte probleme care să merite atenţia populară. Într-adevăr, necazurile din sănătate sau educaţie sunt importante, dar chestiunea legalizării căsătoriei/uniunii între persoane de acelaşi sex vizează direct cea mai importantă şi, totodată, cea mai ignorată temă în România ultimilor decenii: morala. Laolaltă cu predarea religiei în şcoli, acest tip de subiecte aşază naţiunea română în faţa unei alegeri dificile: Carta Drepturilor Omului sau Cartea Sfântă?