16.8 C
Craiova
duminică, 16 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjCentrul oraşului Târgu Jiu va fi modernizat

Centrul oraşului Târgu Jiu va fi modernizat

Lucrările de modernizare a zonei centrale din municipiul Târgu Jiu vor începe la mijlocul acestei luni. Conducerea primăriei s-a întâlnit marţi cu toţi factorii implicaţi în acest proces. Alături de reprezentanţii municipalităţii, la discuţii au participat responsabilii de la societăţile furnizoare de servicii, deoarece se doreşte ca, pe măsura realizării lucrărilor, şi aceste societăţi să intervină şi să îşi efectueze propriile reparaţii sau înlocuiri de reţele.

Lucrările de modernizare a centrului municipiului vor fi realizate de societăţile Polaris Holding Constanţa şi Urban SA Vâlcea, care au fost desemnate câştigătoarele licitaţiei. Execuţia investiţiei este programată să înceapă pe 15 martie. Costurile modernizării zonei centrale se ridică la aproape 13 milioane de lei. Lucrarea se va desfăşura în patru etape, astfel încât centrul municipiului nu va fi blocat decât pe anumite porţiuni, în unele perioade.

 

Proiectul a primit avizul Ministerului Culturii

 

Proiectul de modernizare a zonei centrale a fost conceput de arhitectul gorjean Dumitru Florescu. Planul de amenajare a trebuit să fie vizat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru că o parte din Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ este inclus în proiectul de modernizare.

Acesta cuprinde schimbarea pavimentului, construirea de fântâni arteziene, precum şi amenajarea unor zone cu un specific aparte: loc de joacă pentru copii, zonă verde în spatele bisericii din faţa prefecturii, dar şi un spaţiu rezervat studenţilor.

Experimental, mai multe tipuri de paviment, din care se va alege cel care va fi pus în centrul municipiului Târgu Jiu, pot fi văzute la intrarea în stadionul „Municipal“, pe o alee de lângă Sala Polivalentă. Autorităţile au dorit să afle care rezistă mai bine şi are un comportament corespunzător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS