S-a dat startul pentru cursa proiectelor de dezvoltare rurală. Suma alocată pentru prima sesiune este de 195 de milioane de euro. Plăţile la hectar se vor acorda la sfârşitul săptămânii viitoare.
Proiectele pentru accesarea fondurilor UE de dezvoltare rurală se pot depune din 3 martie la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), a anunţat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, cu ocazia lansării oficiale a PNDR.
„Suntem în măsură să anunţăm că de azi se pot depune proiecte pentru trei măsuri, respectiv modernizarea fermelor, creşterea competivităţii şi dezvoltarea satelor“, a declarat Cioloş, citat de NewsIn.
Pentru măsura 1.2.1, „Modernizarea exploataţiilor agricole“, sunt disponibile fonduri de peste 991 de milioane de euro, din care 80% – fonduri europene şi 20%, bani de la bugetul naţional. Potrivit ghidului, plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin această măsură este de 5.000 de euro, suma reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.
Pentru măsura privind creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere sunt disponibile peste 1,07 miliarde de euro, din care 80% sunt fonduri europene, diferenţa fiind asigurată de la bugetul naţional. Din aceste fonduri, 118.125.000 de euro sunt alocaţi pentru schema de ajutor de stat pentru IMM-uri care procesează produse agricole, iar 100.000.000 de euro, pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru microîntreprinderi din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere.
Proiectele elaborate pentru măsura de dezvoltare a satelor pot beneficia de o cofinanţare de până la 100%, iar această măsură are o alocare de peste 1,5 miliarde de euro, asigurată din fonduri europene şi de la bugetul naţional.
În cadrul măsurii, cofinanţarea publică se poate acorda din totalul cheltuielilor eligibile în proporţie de 100% pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit, şi de 70% pentru proiectele generatoare de profit.
103,7 milioane de euro doar pentru dezvoltarea satelor
Proiectele de dezvoltare rurală care se vor depune în prima sesiune, respectiv în perioada 3-28 martie, vor beneficia de o finanţare de aproape 195 de milioane de euro, a declarat ieri secretarul de stat în cadrul MADR, Cornelia Harabagiu.
„În prima sesiune, din cele şapte pe care le vom organiza în acest an, vom primi proiecte pentru cele mai importante trei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Această primă sesiune se finalizează pe 28 martie“, a spus Cornelia Harabagiu, cu ocazia lansării oficiale a PNDR.
„Cea mai mare sumă, respectiv 103,7 milioane de euro, este alocată pentru măsura de dezvoltare a satelor“, a spus Harabagiu.
Cioloş: Plăţile la hectar se vor acorda în 24 de judeţe
Plăţile la hectar din fonduri europene se vor acorda de la sfârşitul săptămânii viitoare în 24 de judeţe, unde controlul administrativ şi pe teren a fost finalizat, a declarat ministrul agriculturii, Dacian Cioloş.
„În 24 de judeţe, controlul a fost finalizat şi, în această săptămână, va începe etapa de calcul şi autorizare a plăţilor la hectar. Aproximativ 390.000 de fermieri din 24 de judeţe vor primi plata la hectar de la sfârşitul săptămânii viitoare“, a spus Cioloş.
Potrivit acestuia, suprafaţa eligibilă nu este mai mare faţă de cea negociată cu CE, astfel încât plata la hectar va avea valoarea stabilită iniţial, respectiv 50,5 euro la hectar.
„De azi se pot depune cereri şi pentru plăţile aferente anului 2008. Agenţia de Plăţi a făcut o planificare pe zile pentru fermieri. Le recomand acestora să respecte planificarea şi să nu amâne depunerea cererilor pentru finalul perioadei“, a menţionat Cioloş.
Pentru plăţi directe la hectar, suma alocată României este de 440 de milioane de euro pentru 2007, respectiv de 527,9 milioane de euro pentru 2008.
Tăriceanu şi Cioloş vor discuta cu băncile pe tema investiţiilor în agricultură
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) se vor întâlni vineri, 7 martie, cu preşedinţii băncilor interesate de investiţii în agricultură, la discuţie urmând să participe şi premierul Tăriceanu, a mai declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş.
„Pe 7 martie, ne vom întâlni cu preşedinţii principalelor bănci interesate de investiţii în agricultură. La discuţii va participa, foarte probabil, şi premierul Tăriceanu, pentru a sublinia importanţa pe care o acordăm finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi deschiderii către bănci pentru a găsi instrumente financiare cât mai clare şi mai bune“, a spus Cioloş.
La sfârşitul lunii ianuarie 2007, MADR a început o serie de discuţii cu reprezentanţii băncilor pentru stabilirea unor produse bancare destinate fermierilor care vor derula proiecte de dezvoltare rurală. Una dintre recomandările MADR se referă la acordarea unei perioade de graţie pentru fermierii care apelează la un credit bancar pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare rurală.
MADR va capitaliza cu 100 de milioane de lei FGCR pentru garantarea creditelor
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va capitaliza cu 100 de milioane de lei Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), în 2008, pentru garantarea creditelor contractate pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare rurală, a declarat ieri Veronica Toncea, directoarea Fondului. „Pentru proiectele de dezvoltare rurală este necesară o declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului, potrivit căreia acesta dispune de cofinanţarea necesară derulării proiectului. Dacă banca aprobă cererea beneficiarului, acesta poate apela la FGCR pentru a obţine scrisoare de garanţie“, a spus directoarea generală a FGCR, Veronica Toncea.
Aceasta a precizat că, în 2008, Ministerul Agriculturii va capitaliza FGCR cu 100 de milioane de lei, iar Fondul va emite scrisori de garanţie în valoare de 500 de milioane de lei, pentru creditele contractate pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare rurală.
Georgiana VARGA