Furnizorul de gaze din sudul ţării a fost divizat în două companii, Distrigaz Sud SA, care are obiect de activitate comercializarea gazului, şi Distrigaz Sud Reţele SRL (deţinută în proporţie de 100% de prima companie), care se ocupă numai de distribuţia combustibililor. Procesul de separare a celor două entităţi din Distrigaz a început din 2006, dar abia pe 3 martie s-a produs scindarea definitivă şi din punct de vedere juridic. „În conformitate cu prevederile legale (române şi europene) din domeniul gazelor naturale, Distrigaz Sud are obligaţia de a realiza separarea contabilă, legală, funcţională şi organizatorică a activităţilor reglementate pe care le desfăşoară. Proiectul de separare va permite limitarea costurilor pentru clienţi“, se arată într-un comunicat transmis pentru GdS de Distrigaz Sud SA Bucureşti.
Comunicatul mai precizează că reglementările de pe piaţa gazelor naturale (impuse de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energetic) obligă separarea procesului de comercializare de cel de distribuţie prin reţele.