Cineva acolo, sus, nu i-a iubit prea mult când s-au născut. Pentru mulţi dintre ei, cele care i-au adus pe lume le-au fost mame preţ de o oră. Fără să ceară, diagnosticul îi arată cu deficienţe grave, severe, profunde şi asociate. După ce pleacă din şcoala specială, devin copiii nimănui. Craiova îi primeşte cu braţele deschise… în stradă.
Folosesc orice: lemnul dantelat rămas de la creioanele ascuţite, aşchiile crocante din scoarţa ciocolatie a copacilor, frunzele primăverii sau ale toamnei ce-a trecut, chiar şi nisipul răsfirat din curtea şcolii. Desenele din hârtie creponată şi biluţe expuse pe pereţii holului, căsuţa din chibrituri de pe raftul dulapului, tablourile cu frunzele şi nisipul care au luat locul acuarelei sunt ceea ce pot obţine profesorii Şcolii Speciale „Sfântul Mina“ de la copiii lor. „Ceea ce facem noi cu ei sunt activităţi preprofesionale, de îndemânare. Nu matematică, nu limbi străine, nu fizică. Îşi pot dezvolta doar nişte abilităţi manuale. Dar felul în care se lucrează cu ei diferă total de cel practicat în învăţământul de masă. Şi o linie dacă reuşeşte s-o traseze un copil este un câştig pentru noi. Şi o foaie ruptă în două înseamnă un pas înainte. Pe Ionuţ B., spre exemplu, l-am luat dintr-un stadiu… zero. Este un copil foarte perseverent. Am lucrat şi cu cei din învăţământul de masă. Ei, după un timp, se plictisesc, nu mai au răbdare. Ionuţ, dacă are o lucrare de făcut, vine şi te trage de mânecă şi te cheamă la treabă sau îţi spune că nu mai are bobiţe“, povesteşte Vasilica Mladin, profesoară de educaţie manuală.
Deficienţe grave şi asociate
Mihaela Mădălina Stănescu, o fetiţă scundă, cu ochelari cu lentilă groasă şi cu părul şaten prins în coadă, scrie poezii. A câştigat un concurs de 8 Martie şi acum a promis să scrie un întreg caiet. Cătălin Floricel este în clasa a III-a. Are ochi verzi, cu gene dese şi lungi şi spune fericit că-i plac biluţele din desenul pe care l-a ajutat „doamna“ să-l termine. Cristinei Lăcătuş îi plac florile făcute din hârtie colorată, iar Ramona Stanache ar vrea să mai meargă în Grădina Botanică, în excursie. „Copiii cu deficienţe locomotorii au fost integraţi majoritatea în învăţământul public. Au rămas la noi doar cei cu deficienţe grave, severe, profunde şi asociate. Sunt 170 în total şi cei mai mulţi dintre ei rămân aici, ca într-un cămin. Dimineaţa au program de învăţare, după-amiaza se trece la terapie compensatorie. Pentru fiecare există un plan de intervenţie personalizat. Dar nu se poate pune problema de performanţă intelectuală în cazul lor. Pot, în schimb, face multe lucrând cu mâinile“, expune, pe scurt, directoarea Rodica Didona Voinea, contextul în care se găsesc copiii. „Mulţi au potenţialul bolnavilor psihic. Crizele lor imită, şantajează pe undeva, sunt simulate. Dar în cazuri veritabile, acestea sunt dublate de o energie fizică deosebită. Atunci devin distructivi, pentru că în tulburările psihice nu au simţul conservării“, completează imaginea psihologul Lidia Marin, care lucrează de 30 de ani în învăţământul special.
Nu avem programe, nu avem ateliere
Când copiii cresc şi termină clasa a X-a, porţile şcolii se deschid pentru a se închide apoi pentru totdeauna după ei. „Când pleacă de aici rămân copiii nimănui. Pentru că societatea, dar mai ales comunitatea noastră nu este înarmată cu tot ce trebuie pentru a-i prelua. Ceea ce pot face ei sunt activităţile stereotipe, dar numai în ateliere protejate, adică acolo unde sunt supravegheaţi. Şi aici intervine partea deficitară. În Craiova, cel puţin din câte ştim noi, nu există. În Timiş, Cluj, ele au apărut deja, iar ONG-urile colaborează cu autorităţile. Există şi sponsori. La noi, oamenii de afaceri vin doar de Crăciun şi de Paşte“, adaugă psihologul instituţiei. „Atunci când se vorbeşte despre marginalizarea lor, despre faptul că nu există un program guvernamental de integrare a lor în societate, că nu se interesează politicienii de copiii cu deficienţe, decât poate din patru în patru ani, nu se exagerează deloc“, a spus directoarea de la Şcoala Specială „Sfântul Mina“. „Ca să înţelegeţi, o lege de prin 2003 stipulează ca alocaţia de hrană să fie de şase lei pe zi. Trei mese şi două gustări. Şi de atunci nimic nu s-a mai modificat…“.
Părinţii, angajaţi pentru copiii lor
Dacă părinţii copiilor cu deficienţe sunt asistenţi personali primesc un salariu de 370 de lei pe lună şi o alocaţie de 130 de lei. Dacă nu, familia beneficiază de o indemnizaţie de 170 de lei, la care se adaugă alocaţia. În ceea ce priveşte alocaţia de hrană, aceasta este de şase lei pe zi, neschimbată din anul…. 2003.
