Multe dintre obiceiurile satului au pierit în lumea modernă. Altele au luat forme noi, s-au adaptat locului şi au primit botezul înnoirii. Babele, 40 de pahare, lăsatul secului de brânză (izgonirea lui Adam din Rai), Ziua Şarpelui, Buna Vestire sau Blagoveşteniile. În luna lui mărţişor, oamenii de la sate, care mai cred în puterea datinilor, se întorc la ritualurile de primenire a naturii.
Se spune că pe 25 martie, cu nouă luni înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, îngerul îi vesteşte Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină Mama lui Iisus Hristos. Buna vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului“ (Galateni IV, 4), adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos. Dar sărbătoarea din această zi este mai mult religioasă, iar obiceiurile populare sunt aproape „mute“ în ceea ce o priveşte. Altfel stau lucrurile însă cu mărţişorul, cu Mucenicii sau cu lăsatul secului, deşi zonele în care se mai desfăşoară ritualuri sunt din ce în ce mai puţine. Odată cu bătrânii satului, se sting şi datinile locului. Astăzi, nu mai are putere asupra relelor şnurul de arnici roşu şi bumbac alb pe care se prindea un bănuţ de argint sau o para, purtat de copii şi fete. Nu mai există nici credinţa că anotimpurile din acel an vor fi aşa cum sunt Babele în primele patru zile. Puţini mai ştiu că ele aveau virtuţi protectoare sau oraculare. Tinerii întorc spatele datinilor şi râd de asocierile sau superstiţiile bunicilor.
Ziua Şarpelui, transferată Mucenicilor
Despre sărbătoarea Alexiilor sau Ziua Şarpelui, care are loc în fiecare an pe 17 martie, nu-şi mai amintesc nici bunicii. Acum „se deschide pământul“, încolţesc buruienile, ies şerpii şi insectele. Nimeni nu le pronunţă numele ca să nu facă pagubă. E vremea când se altoiesc puieţii, se pregătesc straturile, se seamănă cerealele şi legumele, trifoiul şi lucerna. Nu se bea ţuică, nu se pomenesc cu numele puricii, şerpii, ca să nu vină în casă, să nu aducă rău. Se întorc păsările migratoare, se nasc mieii. În satele din judeţ, obiceiurile asociate Sfântului Alexie au fost transferate însă Mucenicilor. Atunci femeile au afumat casa şi grădina cu o zdreanţă, pentru a le proteja, atunci au ascuns furcile ca să nu vină şerpii. „Facem curăţenie de primăvară. Aşa procedăm în fiecare an: se arde gunoiul, se scot stupii. Acum începe şi semănatul păpuşoiului. Da’ noi n-am pomenit de Sfântu’ Alexie. O fi, nu zicem nu…“, spune împăciuitoare Mariana Iacov, din Argetoaia.
„Tot ce e trecut cu roşu în calendar ţinem“
În nordul judeţului, obiceiurile din Ziua Şarpelui s-au despărţit de sărbătoare cu mulţi ani în urmă. „Pe 9 martie, când se-ncălzeşte pământul şi ies gângăniile şi jivinele, ne-afumăm cu trenţe – pe noi, casa, grădina, vitele – să nu ne mănânce şerpii. Sunt 40 de mucenici care bat cu maiurile în pământ să intre gerul şi să iasă căldura. Şi noi nu trebuie să vedem furcile de toarcem cu ele şi nici sulul sau fusul, trebuie să le pitulăm. Şi n-avem voie să muncim deloc, doar să bem. Mucenicul şi paharul…“, povesteşte Maria Cruceru, zisă şi Măriuţa.
În Argetoaia, datinile încă se respectă, chiar dacă generaţiile tinere nu mai vor să le ştie. Au rămas bătrânii să le ţină rostul: „Doamne, păi cum să nu le păstrăm? Tot ce e trecut cu roşu în calendar ţinem“. Nici tanti Maria lu’ Georgescu nu-şi aminteşte de Ziua Şarpelui. „Noi n-am auzit de Sfântul Alexie ăsta. Facem aşa de Mucenici. Ne-afumăm şi vitele, şi celelalte animale, ca să nu le muşte şerpii. Eu am avut odată o capră pe care a muşcat-o unul, am ajuns cu ea acasă şi pe urmă a murit. Şi mai agăţăm roşu cu alb în curte, în ziua de sfinţi, şi le lăsăm până seara pe sârmă să nu facă grâu’ tăciune“, continuă femeia.
După capul lor…
„Există foarte multe obiceiuri şi tradiţii de primăvară care se leagă de primenirea gospodăriei, de belşug, de relaţia cu lumea de dincolo. Cele mai multe şi-au pierdut funcţia de bază, nu se mai practică sau s-au alterat puternic. Nu ne dăm seama că această cunoaştere a ceea ce a fost odată ne poate ajuta în construirea unui viitor în care civilizaţia tradiţională să ne definească distinct“, rezumă acest context Amelia Etegan, directoarea Centrulului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
Argetoaia, Cernăteşti, Melineşti, Dioşti, Călăraşi sunt câteva dintre puţinele localităţi unde ritualurile nu s-au pierdut. „Eu le spun copiilor şi le explic, le mai povestesc din ce ştiu, dar nu vor s-asculte. Mai şi râd de mine. Când le zic să nu mai spele duminica sau de sărbători, să nu mănânce dulce aşa, după capul lor… Dar ţi-ai găsit! Ete, acum, de Sân’ Toader, că a fost mai alaltăieri, vineri se lua iarbă mare, adică homan, şi se fierbea de cu noapte, apoi se clăteau fetele pe păr. Şi se dă şi la vite, să le ferească de rău, maică! Da’ cine mai face asta?“, spune Maria Georgescu.
Câteva case mai departe, Ioana Gheorghe spune râzând: „Eu am şi uitat ce zi e, mi-am adus aminte pe seară şi atunci m-am afumat. Se-ntunecase. Da’ e mai frumos de Joimari. Atunci se aprind focuri în curte, cum se lumină de ziuă, şi pe urmă merg femeile la cimitir. Facem şi acolo un foc mare, din coceni, şi câte unul la capul mormântului, să se încălzească şi cei morţi“. Cumnata şi vecina sa de peste drum, Troacă Eugenia, o femeie la 60 de ani, cu ochi precum cicoarea, nu mai cred în datinile locului: „Iarba mare creşte pe baltă, pe lângă pădure. Şi se spală cu ea doar fetele mari, ca să le crească dodiţele. Da’ ei… acum parcă, dacă pui busuioc sub cap, te şi măriţi. Ete, facem şi noi ce-am pomenit de la ai noştri…“.
