9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn cinstea Eladei

În cinstea Eladei

„Kalamatiano“, „Samiotisa“, „Tarantela“ şi renumitul sirtaki (sau syrtaki), dansul lui Zorba, devenit celebru în 1964, graţie filmului „Zorba grecul“ şi compozitorului Mikis Theodorakis, au bucurat ieri un public care are, mai mult sau mai puţin, rădăcini în bătrâna Eladă. Cu două zile înainte de ziua naţională a Greciei, comunitatea elenă din Craiova a sărbătorit evenimentul în amfiteatrul Colegiului Naţional „Elena Cuza“, luat cu asalt de părinţi, bunici şi prieteni de familie. Pe scena încadrată de steagurile celor două ţări – România şi Grecia, în costume tradiţionale sau în haine de poveste, elevi ai Şcolii nr. 9 „Petrache Poenaru“ şi ansamblurile „Irini“ şi „Irini Junior“ au cântat, au dansat, fiind, pentru câteva minute, cei mai buni actori din lume în ochii celor dragi. Deliciul audienţei l-au făcut, cu siguranţă, prichindeii de la grădiniţa de pe lângă Şcoala nr. 9. Atenţi mai mult la obiectele din jur sau la mămicile care îşi agitau, zâmbind, mâinile în primele rânduri, ursuleţii de pe scenă au ignorat aproape complet melodia din „Cartea Junglei“, pe ritmurile căreia trebuia să danseze, impunându-şi propriul ritm şi propria coregrafie. În faţa scenei, deputatul Sotiris Fotopoulos, preşedintele Uniunii Elene din România, a zâmbit şi a aplaudat toate grupurile înscrise în program.

Ziua de 25 martie 1821 aminteşte Eladei şi Balcanilor revoluţia care a declanşat un proces istoric ce urma să schimbe harta regiunii. 25 martie este aniversarea credinţei în viitorul libertăţii, ziua naţională a Greciei semnificând câştigarea independenţei, după aproape 400 de ani de stăpânire otomană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII