9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmplasamente pentru construcţia unor noi reactoare nucleare

Amplasamente pentru construcţia unor noi reactoare nucleare

Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat vineri în timpul unei vizite la Combinatul de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin că, în prezent, se caută amplasamente în ţară pentru noi reactoare nucleare, energia atomică fiind singura şansă de independenţă energetică a ţării.

„Probabil că la Cernavodă ne vom opri la reactorul nr. 4, dar căutăm noi amplasamente în ţară pentru construcţia unor reactoare nucleare. Este foarte posibil ca la această uzină să se producă în viitor mult mai mult decât cele 1.100 de tone planificate. Singura şansă pentru România ca să aibă independenţă energetică este energia nucleară şi, din acest motiv, va fi promotorul producţiei de energie electrică bazată pe tehnologie nucleară“, a declarat Varujan Vosganian.

Ministrul a adăugat că pentru punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă Uzina de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin trebuie să producă 1.100 de tone, iar până în prezent a livrat doar 274,5 tone.

Varujan Vosganian a precizat că preţul la energie electrică nu a fost mărit timp de un an calendaristic, 1 aprilie – 31 martie, datorită energiei produse de reactorul nr. 2 de la Cernavodă: „În ultimul an, preţul energiei electrice a reuşit să rămână neschimbat şi acest lucru se datorează şi uzinei de aici, care a livrat apa grea pentru reactorul nr. 2. În negocierile pe care le purtăm cu posibili parteneri în construcţia reactoarelor nr. 3 şi 4 de la Cernavodă ne gândim să aducem ca aport de capital şi apa grea produsă la Severin. Este important că apa grea e la noi acasă, că nu trebuie să plătim transportul pentru a o aduce din alt stat şi, în plus, calitatea acesteia este remarcabilă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII