6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreditul, mai scump decât aurul

Creditul, mai scump decât aurul

Mai devreme sau mai târziu, băncile vor scumpi creditele, după ce BNR a majorat dobânda de politică monetară la 9,5 la sută. Creditul va fi din ce în ce mai puţin accesibil.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis ieri majorarea dobânzii de politică monetară la 9,5% pe an, cu 0,5% mai mult decât era până acum, se arată într-un comunicat al băncii centrale. Este a treia majorare de dobândă-cheie de la începutul anului şi până acum, de la 7,5% până la 9,5%. Vestea nu-i bucură pe debitori, care se aşteaptă să plătească mai mult la creditele contractate. Şi nici pe aceia care doresc să ia un credit. Din cauză că dobânda de politică monetară a crescut cu două puncte procentuale, din practica ultimelor două luni s-a observat că băncile comerciale vor mări dobânzile, comisioanele sau vor înăspri creditarea. Băncile comerciale sunt obligate să răspundă cerinţelor BNR. Probabil, diferenţa de 0,5% trebuie colectată de la clienţii bancari.

Băncile abia s-au dezmeticit din majorările de dobânzi de luna trecută şi până acum că trebuie din nou să le transmită clienţilor alte majorări. Deşi dobânzile nu vor creşte imediat, efectul deciziei de ieri a BNR se va regăsi, în cel mult o lună, în majorări de comisioane sau înăspriri ale condiţiilor de creditare. Creditul scumpit de curând va deveni mai inaccesibil. Fie persoanele fizice nu vor putea să se împrumute, fie băncile vor limita creditarea. „Este prea devreme să spunem dacă vom mări sau nu dobânda. Oricum, vor fi efecte. Tendinţa ar fi aceea de majorare a dobânzilor la credite, dar, dacă nu creşte dobânda, atunci banca poate ataşa comisioane în plus, de 0,5% pe an. Sau pot fi adoptate pârghii de reducere a creditelor, pentru a se diminua uşor creditarea. Aici poate fi vorba de modificarea criteriilor de acordare a creditelor, de restricţionare“, a precizat Neguţa Ruşinaru, directoarea adjunctă de retail a Băncii Transilvania – Sucursala Craiova. „BCR tocmai şi-a majorat dobânzile şi nu cred că vor mai creşte acum. Cel puţin la creditele de consum nu, iar la cele ipotecare am avut o majorare de dobândă în februarie. Avem posibilitatea să acoperim costurile în plus către BNR fără să creştem dobânzile“, a precizat Teodora Mardale, directoarea BCR – Sucursala Craiova.

 

Debitorii, la limita imposibilului

 

Efectele creditului scumpit se răsfrâng asupra ratelor bancare ale celor împrumutaţi. O persoană care are un credit de acum doi ani s-a trezit în 2008 că are o rată mult mai mare de achitat către bancă. Sau s-a întâmplat că valoarea rămasă de achitat a crescut cu cel puţin două procente, în loc să scadă. Craiovenii nu mai pot suporta majorările repetate de dobânzi şi de comisioane, mai ales dacă acestea nu sunt afişate clar şi concis.

„Am avut nevoie de bani şi, evident, băncile profită de asta. Mi s-a spus că dobânda este de 13% şi m-am trezit cu DAE de 28%. Totul legal. Dacă mai cresc încă o dată dobânzile, e jaf adevărat!“, a declarat Cristina Ghenea. „Băncile profită de nevoile urgente de lichidităţi ale oamenilor şi nici măcar nu le spun ce dobânzi reale şi comisioane trebuie să plătească. Poliţia se ia de cămătari, dar de bănci nu se ia. Ar trebui să se înfiinţeze o poliţie a băncilor. Au dreptul să pună ce dobânzi vor, dar să ni le spună clar“, a menţionat şi Laura Roşca.

Cele mai mari dobânzi

Potrivit site-ului ghiseulbancar.ro, topul dobânzilor la creditele de nevoi personale în lei acordate de bănci arăta ieri în felul următor: Raiffeisen Bank practică o dobândă de 15,5% pentru creditul „FlexiCredit“, ING Bank pentru creditul „Personal“ are o dobândă de 14,5%. BCR percepe pentru „Divers Extra“ o dobândă de 14,5%. Banca Transilvania are 14% pentru creditul „Practic BT“, iar BRD percepe 13% pentru creditul „Expresso Standard“. DAE variază de la o bancă la alta, astfel că la dobânzi similare costul creditului poate fi diferit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII