4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Se scumpeşte pâinea

O nouă scumpire a pâinii pare inevitabilă, chiar înainte de Paşte, în urma creşterii preţului grâului cu 0,1 lei/kg.
„În ultima săptămână, preţul grâului a crescut cu zece bani pe kilogram, până la 1,05 lei/kg. Vom asista în perioada următoare la o scumpire a pâinii. Fiecare va aplica o anumită creştere, în raport cu costurile de producţie“,  a declarat ieri preşedintele Rompan, Aurel Popescu. Acesta a estimat că preţul grâului va ajunge la 1,1 lei kilogramul, până la apariţia noii recolte de grâu.
„Stocurile de grâu au ajuns în prezent sub 70.000 de tone. Începând din luna martie, cei opt depozitari din România au acces la aproximativ 60.000 de tone de grâu din rezerva de stat. Ei achiziţionează acest grâu cu 0,75 lei/kg şi ni-l vând nouă cu 1,05 lei/kg. Oricum, nu avem de ales. Chiar dacă suntem în pierdere, suntem obligaţi să producem, pentru că avem datorii la bănci“, a menţionat preşedintele Rompan, citat de NewsIn.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte reducerea TVA la alimentele de bază, Aurel Popescu a precizat că Ministerul de Finanţe nu a luat nici o decizie. Discuţiile vor continua însă în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII