Arabul de lângă tine

Că veştile bune nu sunt ştiri e un slogan des vânturat şi ridicat chiar la rangul de adevăr indubitabil. Varianta lui anglo-saxonă, „no news is good news“, face carieră de ani buni, planând ca o vrabie candidă deasupra acelei părţi din presa internaţională care a descoperit cât de uşor fac ştirile catastrofice audienţă şi cât de greu şi ager trebuie să fie efortul pentru a transforma o veste bună într-o ştire demnă de luat în seamă. Salivând abundent după puncte de rating, o anumită parte din presa de pretutindeni a urmărit în ultima lună, cu o discreţie hămesită de şacal, firul roşu al unei poveşti cu potenţial de bombă…
Geert Wilders, un politician de extremă dreapta, analogia olandeză şi mai simpatică a Vadimului mioritic (fizionomia sa aduce cu cea a unui bursuc încărunţit), a început să negocieze cu mai multe televiziuni difuzarea unui scurtmetraj antiislamic, numit „Fitna“. Intenţia declarată a „bursucului“ extremist era aceea de a evidenţia că terorismul islamist este justificat şi inspirat de Coran, prin texte care incită la distrugerea civilizaţiei occidentale. Cancelariile europene au tresărit puternic la auzul acestui anunţ, alegând cu înţelepciune să se delimiteze de orice acţiune a sus-numitului politician. Deşi filmul încă nu fusese difuzat, frica europenilor nu a întârziat să se manifeste: în Olanda a fost ridicat nivelul de alertă teroristă, secretarul general al NATO şi-a mărturisit temerile că trupele din Afganistan vor fi afectate de acest eveniment, iar Uniunea Europeană şi-a alertat misiunile diplomatice din întreaga lume. Iranul, Pakistanul şi Afganistanul au anunţat că sunt gata de represalii. Toate premisele erau stropite cu praf de puşcă.
Primul scurtcircuit în scenariul exploziv pus la cale de „bursucul“ extremist a fost provocat de televiziunile olandeze. Acestea, ignorând cariera mondială a lui „no news is good news“, au ales să nu introducă în emisie un material care promitea audienţe record. Astfel, „Fitna“ a fost nevoită să se refugieze pe internet. Şi a venit ziua difuzării…
Începutul montării are sunetul inocenţei, căci coloana sonoră se foloseşte de acordurile dansului arab din „Spărgătorul de Nuci“ a lui Tchaikovsky. Feeria muzicală e basmul copilăriei multora. Muzica rămâne bună de-a lungul întregului sfert de oră a unei improvizaţii compuse din imaginile şocante ale unor atacuri teroriste, discursurile unor imami radicalizaţi de nebunie (astfel de prelaţi a văzut şi încă vede şi creştinismul) şi citate din Coran. Acestea din urmă sunt în aşa fel introduse în context, încât să creeze impresia că versetele Coranului inspiră terorismul islamist. O manipulare mai grosieră nici că se putea, demnă însă de un „bursuc“ extremist şi încărunţit. De altfel, amatorismul montajului lui Wilders a calmat definitiv spiritele dintr-o poveste care putea să devină cea mai rea ştire a primăverii. Diplomaţia europeană şi media olandeze merită aplauzele pentru acest final fericit, căruia şacalii hămesiţi după rating nu i-au mai adresat nici un lătrat.  
Ce rămâne însă în inima privitorilor filmului? Rămâne durerea trezită de binecunoscutele imagini ale atentatelor de la Londra, New York sau Madrid. Rămâne şi revolta împotriva unor nebuni violenţi care se folosesc de vechi strategii de manipulare prin religie. Dar rămâne şi arabul care îţi vinde shaorma, arabul în exces parfumat, arabul negricios care îţi schimbă valuta. Arabul de lângă tine, care merită acea prezumţie de nevinovăţie pe care oricând şi oriunde ţi-ai dori-o şi tu.