2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCartonaşe la comandă

Cartonaşe la comandă

Costea, Bornescu şi Dănănae au încasat în mod voit câte un avertisment la Cluj, pentru a nu mai avea emoţii în preajma partidelor cu Dinamo şi Steaua.

Eşecul înregistrat de Ştiinţa la Cluj, în faţa „lanternei roşii“ a clasamentului, a tulburat puţin apele în Bănie. Unii suporteri i-au acuzat pe jucători că nu şi-au apărat corect şansele, dar oficialii olteni au pus prestaţia slabă a lui Dorel Stoica şi compania pe seama oboselii şi a mentalităţii componenţilor echipei.
„Cine crede că a fost blat la Cluj nu cunoaşte deloc echipa Universităţii şi nu se pricepe la fotbal. Aceşti tineri nu pot face niciodată blat. A fost numai un meci prost, atâta tot. Am avut o serie de şapte jocuri bune, însă nu am ajuns încă la acel nivel încât să le facem pe toate la fel de bune. Aici intervine şi psihicul fiecăruia. Încă nu sunt pregătiţi să ducă un campionat întreg la aceeaşi turaţie. Poate şi eu am greşit că le-am vorbit tot timpul de meciurile cu Timişoara, Dinamo şi Steaua, mult mai importante pentru noi, iar ei s-au deconcentrat puţin la Cluj. Dar, de aici până la acuzele de blat e cale lungă. Păi, un loc cât mai sus în clasament înseamnă bani mulţi din drepturile de televiziune. Diferenţa dintre un loc şi altul poate ajunge, ca încasări, şi la 500.000 de euro. Cum am fi putut noi renunţa la o asemenea sumă!“, a afirmat finanţatorul Universităţii, Adrian Mititelu.
Acesta a fost completat de managerul general al echipei, Ilie Balaci: „Nici Real Madrid, Barcelona, Milan ori Manchester United nu pot câştiga toate meciurile. Aşa este şi cu Universitatea Craiova. Eu cred că s-au umflat muşchii pe jucători. Fie au obosit, pentru că le-a lipsit dăruirea, fie au tratat jocul de sus. Universitatea Cluj nu ar fi avut 300.000 de dolari să dea Craiovei“.

Batem pe Timişoara şi Dinamo

Ştiinţa s-a întors decimată de la Cluj, antrenorul Napoli neputând conta pe şase jucători la partida de mâine, cu Oţelul Galaţi. Pe lângă accidentaţii Tănasă şi Baird, oltenii s-au mai ales cu trei fotbalişti suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, Bornescu, Dănănae şi Fl. Costea, plus încă un accidentat, M. Costea, care a suferit o entorsă la glezna dreaptă.
Deşi tehnicianul italian susţinea că jucătorii avertizaţi ar putea fi amendaţi pentru că au dat dovadă de iresponsabilitate, patronul grupării oltene a precizat că totul a fost o strategie, pentru ca fotbaliştii în cauză să poată fi folosiţi în următoarele partide, cu Poli Timişoara, Dinamo şi Steaua, considerate mult mai importante. „Noi le-am sugerat să primească acele cartonaşe, ca să stea acum cu Oţelul şi să nu fie apoi vânaţi pentru a lipsi la meciurile importante cu Timişoara, Dinamo şi Steaua, pe care vrem să le câştigăm. Şi Dilevski ar fi trebuit să primească un cartonaş galben pentru a fi suspendat. A comis un fault intenţionat, dar arbitrul a trecut cu vederea. Din păcate, s-a accidentat şi Mihai Costea, jucător pe care ne bazam în meciul următor. Dacă ştiam că se va întâmpla aşa, Florin Costea nu ar mai fi luat galben. Aşa, a rămas Dina singurul vârf, dar sunt sigur că va face treabă bună. S-a supărat puţin Napoli pe el după ratarea de la Cluj, dar are ocazia să se revanşeze cu Oţelul“, a dezvăluit Mititelu. „O să vedeţi că o să ne revenim şi vom face iar jocuri bune. Nici nu mă gândesc să nu batem la Timişoara şi la Dinamo“, a adăugat finanţatorul alb-albaştrilor.
Până la aceste partide, Nicolo Napoli are mari bătăi de cap în a alcătui un unsprezece capabil să obţină un rezultat bun cu gălăţenii. Italianul i-a chemat de la echipa a doua pe portarul Silviu Lung junior şi pe fundaşii V. Găman şi R. Barbu, din lotul primei echipe el având acum la dispoziţie doar 16 jucători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII