Regele are dreptul la cimitirul din Azuga

Moment de bilant in domeniul retrocedarilor. Intr-o saptamina, au fost inregistrate peste 50 de mii de cereri. Faptul demonstreaza un adevar uitat: tara asta n-a fost a nimanui. Urmasii urmasilor se infiinteaza azi la primarii ca sa-si depuna cererile. Valoarea estimata a retrocedarilor ar fi de peste 2,5 miliarde de dolari. Cam cit a strins dl Isarescu, ca guvernator al Bancii Nationale. Intre solicitari, pamintul de sub hidrocentrale sau aeroporturi, lacuri de acumulare, spitale de nebuni, castele, castelase, blocuri, strazi, cai ferate, cimitire. Intre solicitanti, o sumedenie de cereri facute la plezneala, la fie ce-o fi, poate pica, poate apuc ceva. Polonia, pentru ca n-a gasit criterii de despagubire, nu da nimic inapoi. E vorba de imobile. Despre terenurile agricole nu se pomeneste, fiindca Polonia n-a avut parte de colectivizare. In ceea ce ne priveste, unele dintre cererile primite acum doua saptamini au si primit raspuns. Popescu nu va primi Castelul Huniazilor. Popescu va inchide ochii cu durerea in suflet ca nu va tropai ca proprietar pe culoarele a ceea ce credea ca i se cuvine. Regele Mihai insa a venit cu liste noi, cu amanunte la cererile anterioare. E firesc ca regele sa ceara. Dincolo de nobletea revendicarii, te misca rigoarea detaliului contabil si de cadastru. Nu e uitat nimic. 1,59 hectare, intr-un parc comunal, terenul pentru biserica si terenul pentru cimitir, din Azuga. Grajdul de jos, spalatoria, casa veche a gradinii, cu inventarul viu si mort. Greu sa apropii ideea de monarhie de dl Cozminca, dar in privinta vulpilor impaiate a avut dreptate. Drept e ca regele sa ceara. Una, alta. Daca nu le ia inapoi regele, le ia altul. Ale cuiva trebuie sa fie. Cit despre precizia dimensiunilor terenurilor, a exactitatii cifrelor, a scrupulozitatii dosarelor trimise primariilor, faptul nu tine de lacomie si „lipsa de boierie“, cum s-a zis. Regele e rege, nu boier. Faptul decurge din disciplina prusaca, din respectul fata de blazon. Din respectul pentru principiul monarhic. Cind Carol al II-lea (tatal lui Mihai) a taiat-o scurt, fugarit de legionari, a ajuns in Spania (care nu i-a priit deloc), la Hotel Andalusia Palace, cu 12 servitori, 52 de cufere, trei automobile si patru ciini. Ceva mai tirziu, aflat in Mexic si tinjind sa ajunga in Cuba, se straduia sa recupereze ceva din averea sa personala de 15 milioane de dolari blocata de Trezoreria Statelor Unite in 1940. Obsesia retrocedarilor e dar mai veche. Mai apoi, incercind sa puna piciorul pe pamint american, Carol se instaleaza la Rio cu 107 cufere si valize si doua automobile. Era cea mai mare incarcatura pentru un pasager, din istoria vasului de croaziera argentinian Rio Tunuyan. Se inchinau ziarele. Americanii tot nu l-au primit. Ba, la un moment dat, Truman i-a intors si spatele. Dar asta e alta chestiune. Ajuns, in sfirsit, definitiv in Portugalia, Carol reuseste sa faca o afacere ca lumea. Cumpara cu te miri ce o vila superba, vila Mar y Sol, in Estoril. Cu doar 19 mii de dolari. Dupa ce apucase, cu tot felul de pile, sa mai recupereze ceva din dolarii blocati de americani. Deci, istoria recuperarilor regale e mai veche. Contabilitatea intransigenta nu scade cu nimic din aura monarhica a familiei. Poate ca, in lumina celor de mai sus, pretentiile regale vor fi privite cu mai multa intelegere. Ele nu sint consecinta unor deteriorari de caracter, ca lacomia, nesatul – cum pare la prima vedere. Chiar nici atunci cind e vorba de un amarit teren de cimitir din Azuga.